Stabilitatea guvernamentală și necesitatea respectării legii

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vorbit într-un interviu recent despre importanța stabilității guvernamentale și despre respectarea acordurilor politice care au fost stabilite în cadrul Coaliției de guvernare.

În cadrul unei discuții la Digi24, Bolojan a explicat de ce nu va candida la alegerile prezidențiale, subliniind că această decizie a fost deja stabilită în urma unui protocol semnat între partidele din coaliția de guvernare.

„Am explicat deja de două ori această situație. Înainte de a ajunge președinte interimar, în urma demisiei președintelui Iohannis, eram președintele PNL și-n această calitate am semnat un protocol de coaliție, prin care stabileam un candidat comun al partidelor care formează majoritatea parlamentară.

Această decizie de a stabili un candidat comun și de a evita certurile din coaliție cred că a fost un lucru bun pentru că am văzut ce s-a întâmplat în anii trecuți.

Gândiți-vă că acum, cu această posibilitate care s-a creat, să ai o anumită vizibilitate, intrai din nou într-o competiție politică. Ce-ar fi însemnat în ceea ce privește stabilitatea țării noastre?”

Ilie Bolojan
SURSA FOTO: Presidency.ro

România nu își permite instabilitate guvernamentală

Președintele interimar a insistat că o guvernare instabilă ar putea avea efecte negative asupra economiei și stabilității financiare ale țării.

„Dacă România nu are nevoie de ceva e că nu are nevoie de o instabilitate guvernamentală, pentru că asta ne va duce într-o zonă de risc bugetar și economic din cauza deficitelor mari pe care le avem”.

Comparând cu alte state, Bolojan a menționat că în România președintele are atribuții mai puține, iar guvernarea stabilă este cheia pentru evitarea crizelor politice.

Respectarea legii, fundamentul unui stat de drept

Bolojan a subliniat importanța respectării legislației în vigoare, afirmând că doar candidaturile care îndeplinesc cerințele legale vor fi validate.

Președintele interimar a asigurat că procesul electoral va decurge conform planului, iar cetățenii vor avea ocazia să își aleagă președintele în luna mai.

„Dacă nu respectă, atunci acestea nu au de ce să fie validate. Eu refuz să mă pronunț sau să mă antepronunț pe o chestiune sau alta.

Președintele, chiar și interimar, trebuie să vorbească pentru toți cetățenii, indiferent de simpatii, de ce cred ei.

Respectarea legilor de către toți este o condiție de bază, iar acceptarea că nimeni nu este mai presus de lege este o condiție de bază a oricărui stat civilizat.

Chestiunile legate de anularea turului 1 de anul trecut au fost tranșate. A fost o decizie pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar care a generat tot felul de scenarii. Odată luată, s-a convenit reluarea integrală a procesului electoral. În mai, românii vor putea să își aleagă președintele pe care îl vor dori.”, a spus Ilie Bolojan la Digi24.

În final, Ilie Bolojan a făcut apel la toate instituțiile și cetățeni să acționeze cu responsabilitate și să voteze în cunoștință de cauză.

„Eu am încercat în această perioadă să fac tot ce ține de mine pentru ca fiecare instituție să își evalueze responsabilitățile și pentru ca lucrurile care nu au funcționat să fie corectate.

Fac un apel la toate instituțiile și cetățeni: să se comporte responsabil, iar oamenii să voteze în cunoștință de cauză.

Cea mai mare parte a instituțiilor implicate în alegeri sunt într-o colaborare firească, este vorba despre colaborarea dintre instituții.”

Ilie Bolojan
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Va prelua funcția de premier?

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a abordat recent speculațiile legate de posibila sa preluare a funcției de prim-ministru, după încheierea mandatului său la Cotroceni. Întrebat dacă va aspira la această funcție, Bolojan a subliniat că o astfel de temă nu a fost discutată în cadrul coaliției de guvernare.

Mai mult, el a insistat asupra importanței de a aduce în fruntea guvernului doar persoane cu adevărat competente, într-un context în care funcțiile cheie nu trebuie să fie ocupate pe baza unor calcule politice sau ambiții personale.

El a mai adăugat că ideea ca un președinte al României să poată rezolva toate problemele țării singur este una nerealistă.

”Această chestiune nu s-a discutat deloc în coaliție și vă rog să vă aduceți aminte de o persoană care era propusă înainte de parlamentare și prezidențiale pentru funcția de premier. Trebuie să fim rezervați întotdeauna, mai ales în campanie pentru că toate anunțurile de acest tip se fac în cheie electorală.

Revin asupra unei idei. Partidele și nu numai, întotdeauna este nevoie să folosim cei mai buni oameni. Ideea asta că vine un președinte al României și rezolvă tot, asta nu se poate. Este nevoie să vi cu cei mai buni oameni.”, a spus Ilie Bolojan.