Ilie Bolojan: Crin Antonescu nu a făcut un pas în spate

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a oferit clarificări cu privire la situația candidaturii lui Crin Antonescu la președinția României, după ce fostul lider liberal a anunțat că își „suspendă unilateral” candidatura.

Bolojan a subliniat că Antonescu nu și-a retras candidatura, ci a evidențiat anumite întârzieri și necesitatea unor pași concreți din partea coaliției guvernamentale.

Ilie Bolojan a afirmat că Antonescu a ridicat o problemă legitimă legată de lipsa unui calendar clar pentru alegerile prezidențiale, solicitând o stabilire rapidă a datei scrutinului. Acesta a precizat că, imediat după stabilirea calendarului, partidele ar trebui să valideze oficial candidatura lui Antonescu, pentru a elimina orice incertitudini.

„Domnul Antonescu nu a făcut un pas în spate. Eu cred că a spus câteva lucruri care sunt corecte, și anume că e nevoie de un calendar cât mai repede care să clarifice data alegerilor. (…) PNL este pregătit ca, imediat după stabilirea calendarului de alegeri, să deruleze procedura internă pentru convocarea Consiliului Național, care stabilește candidatul pe care-l susține partidul”, a declarat Bolojan la Antena 3 CNN.

El a mai adăugat că o validare rapidă din partea partidelor coaliției ar contribui la o comunicare mai coerentă și ar elimina vocile critice sau nealiniate din cadrul formațiunilor politice.

Crin Antonescu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Angajamentele coaliției pentru susținerea lui Antonescu

Președintele interimar al PNL a subliniat importanța organizării unui staff de campanie comun, astfel încât să existe o comunicare unitară între candidatul la președinție și partidele care îl susțin.

Acesta a atras atenția asupra lecțiilor învățate din greșelile trecute, cum ar fi cele de la desemnarea candidatului pentru Primăria Capitalei.

„Trebuie să avem un staff de campanie comun, astfel încât să nu repetăm greșelile care s-au făcut, de exemplu, la desemnarea candidatului la Primăria Generală a Capitalei. (…) Cu cât forurile celor trei partide decid mai repede validarea candidatului comun, cu atât mai repede dispar aceste chestiuni”, a explicat Bolojan.

Ilie Bolojan a reiterat că partidele din coaliție, inclusiv PNL, și-au asumat în mod formal susținerea candidaturii lui Crin Antonescu. El a menționat că, deși susținerea oficială urmează să fie validată în forurile interne, există deja un acord informal în acest sens, iar PNL își va respecta angajamentele asumate.

„Există o decizie a coaliției, asumată de președinții partidelor, privind susținerea domnului Crin Antonescu, cu precizarea că trebuie respectate statutele partidelor. (…) Noi ne vom respecta angajamentele,” a declarat liderul liberal.

Sâmbătă seară, Crin Antonescu a anunțat că își „suspendă unilateral” candidatura, invocând lipsa de susținere din partea partidelor coaliției și criticile venite din interiorul acesteia.