Ilie Bolojan, mesaj la 20 de ani după ce a intrat în viața publică
Ilie Bolojan a menționat că se împlinesc 20 de ani de când, pe 7 ianuarie 2005, a fost numit prefect al județului Bihor, funcție care a reprezentat prima sa poziție publică.
”Se împlinesc 20 de ani de când am fost numit, în 7 ianuarie 2005, prefect al judeţului Bihor. A fost prima funcţie publică pe care am ocupat-o. Veneam din sectorul privat unde trăgeam din greu.
Eram nemulţumit de cum mergeau lucrurile în sectorul public şi în ţara noastră. Am intrat cu o mare dorinţă să îndrept lucrurile care depindeau de mine, fiind dispus să lucrez de dimineaţa până seara”, a scris acesta pe Facebook.
El a declarat că, împreună cu echipele care l-au susținut, a depus toate eforturile pentru a îmbunătăți serviciile publice.
Liderul PNL a adăugat că, în cei 20 de ani în care a ocupat funcțiile de prefect, secretar general al Guvernului, primar de municipiu și președinte al consiliului județean, a încercat să nu se schimbe.
”În cei 20 de ani am fost prefect, secretar general al Guvernului, primar de municipiu şi preşedinte de consiliu judeţean. Am încercat să nu mă schimb în aceşti ani.
Nu am văzut politica drept un mijloc pentru atingerea unor scopuri personale, ci ca pe o misiune de a contribui la binele comunităţii”, a scris acesta.
Lucrurile de care a ținut cont Bolojan
Mai departe, Ilie Bolojan a enumerat lucrurile de care a ținut seamă:
- cheltuielile sunt dăunătoare pentru administraţie, astfel că a căutat să le reducă.
- serviciile publice operează în beneficiul celor care le utilizează, nu în avantajul celor care sunt plătiţi să le furnizeze. Liberalul a menționat că a pus instituţiile în serviciul oamenilor, nu al partidului sau al celor din conducere.
- nu primăria schimbă un oraş, ci oamenii. Însă primăria creează condiţiile pentru schimbare, prin regulile pe care le stabileşte. Bolojan a spus că stabilit reguli bune, pentru un comportament corect.
- dacă faci ceva, vei deranja pe cineva. Dacă nu vrei sa deranjezi, nu vei face mai nimic şi, la final, îi vei deranja pe toţi. Nu am făcut ceea ce a dat bine, ci ceea ce a trebuit.
- dezvoltarea va rezolva o bună parte din problemele sociale, concentrarea pe social poate complica problemele. Liderul PNL a precizat că susţinut o administraţie de dezvoltare.
- anarhia nu e o formă de bunăstare. Așadar, a luat măsuri împotriva dezordinii şi infracţionalităţii.
Bolojan a mai spus că un om politic se cunoaște nu după ceea ce spune, ci după ceea ce a realizat în funcțiile pe care le-a ocupat.
”Pe un om (politic) îl cunoşti nu după ce spune, ci după ceea ce a făcut în funcţiile pe care le-a ocupat. Experienţa şi cunoştinţele acumulate în cei 20 de ani le voi pune din Senat, în această situaţie complicată, în interesul României.
Cei care se îndoiesc de angajamentul meu de a face tot ceea ce este posibil pentru ţara noastră, ar trebui să verifice dacă am demonstrat asta pentru un municipiu – Oradea sau pentru un judeţ – Bihor”, a scris el.
Acesta a afirmat că, dacă nu ar fi fost numit prefect la propunerea PNL, nu ar fi avut ocazia să demonstreze ce poate realiza într-o funcție publică.
”Probabil, nu aş fi avut şanse reale de a câştiga Primăria Oradea. De aceea, am acceptat să preiau conducerea interimară a partidului.
Cred în ceea ce se poate face, alături de colegii din PNL, pentru ţara noastră şi pentru cei care ne-au acordat încrederea”, a conchis liberalul.