Ilie Bolojan, reacție după criticile dure ale vicepreședintelui SUA privind anularea alegerilor prezidențiale
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a răspuns la criticile vicepreședintelui Statelor Unite, J.D. Vance, care a pus la îndoială corectitudinea anulării alegerilor prezidențiale din România.
Bolojan a transmis un mesaj clar către partenerii internaționali, subliniind angajamentul ferm al României față de valorile democratice, Uniunea Europeană, NATO și parteneriatul transatlantic.
„În calitate de Președinte interimar al României, îi asigur pe toți partenerii și aliații noștri că România rămâne un aliat de încredere, ferm angajat față de o Uniune Europeană coezivă, un NATO mai puternic și un parteneriat transatlantic solid”, a declarat Ilie Bolojan.
As Interim President of Romania, I reassure all our partners and allies that Romania remains a reliable ally, firmly committed to a cohesive European Union, a stronger NATO and a solid transatlantic partnership.
— Ilie Bolojan (@Bolojan) February 14, 2025
J.D. Vance a criticat dur anularea alegerilor prezidențiale
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a criticat dur anularea alegerilor prezidențiale din România, punând sub semnul îndoielii justificarea acestei decizii. Vance a subliniat că dacă sistemul democratic al României a putut fi influențat de o sumă relativ mică de bani investită în promovare online, acest lucru indică o vulnerabilitate profundă a democrației românești.
„Situația a devenit atât de rea în Europa, încât în decembrie România a decis anularea alegerilor prezidențiale, pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii mari venite din partea vecinilor.”, a declarat J.D. Vance.
![JD Vance](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2024/07/JD-Vance.webp)
Critici și la adresa fostului comisar european Thierry Breton
Declarațiile lui Vance au stârnit imediat un val de reacții în mediul politic internațional. Numărul 2 din SUA s-a referit și la fostul comisar european Thierry Breton, care făcuse anterior declarații care sugerează o acceptare a anulării alegerilor din România, ceea ce a stârnit îngrijorări suplimentare cu privire la respectarea standardelor democratice în Europa.
„Un fost membru al Comisiei Europene a declarat că i-a plăcut faptul că guvernul român a anulat alegerile. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci poate se va întâmpla și în Germania – este șocant pentru urechile americanilor…
Când vedem instanțe europene anulând alegeri și oficiali spunând că vor anula altele, trebuie să ne întrebăm dacă ne respectăm propriile standarde înalte de democrație. De fapt, trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre valorile democratice – trebuie să trăim conform acestora”, a spus Vance făcând referire la fostul comisar european Thierry Breton.
Vicepreședintele american: Amenințările pentru Europa vin din interior
Vicepreședintele american a făcut și referiri indirecte și la Călin Georgescu, sugerând că anularea alegerilor a avut consecințe asupra procesului politic din România. Vance a reafirmat că principalele amenințări pentru Europa nu vin din exterior, ci din interior, prin slăbirea standardelor democratice.
Vance a subliniat că, în contextul în care anumite decizii ale instanțelor europene duc la anularea alegerilor, iar oficialii sugerează posibilitatea unor măsuri similare în viitor, apare inevitabil întrebarea dacă principiile democratice pe care le susținem sunt aplicate cu aceeași rigoare în toate situațiile.
Situația rămâne tensionată, iar România trebuie să facă față provocărilor diplomatice generate de anularea alegerilor, în contextul parteneriatului său strategic cu Statele Unite și al angajamentului său față de valorile democratice europene.