Ilie Năstase îi învinuiește pe avocații Simonei Halep pentru întârzierea audierilor în cazul de dopaj al sportivei din România. Fostul mare tenismen a povestit și despre cariera sa de sportiv și a spus că pe vremea sa exista un „drog” foarte eficace și acceptat în sport: vinul roșu.
Comentând situația în care se află Simona Halep, după ce a fost audiată în legătură cu substanța Roxadustat găsită în corpul său, Ilie Năstase a spus că vina întârzierii în acest caz aparține apărătorilor jucătoarei noastre.
„Cred că avocații au întârziat foarte mult, trebuiau să se ducă la acel tribunal independent. Au lungit-o, nu știu cât îi dă. De când e? Din septembrie. În lunile astea câte turnee a pierdut și câți bani a pierdut?
Pe cine dă ea în judecată acum? Pe tribunal, pe mama tribunalului? Că nu știu. Zic și eu. Avem răbdare să vedem decizia finală, că noi ne grăbim”, a declarat Ilie Năstase la ProSport Live.
Paharul de vin roșu era drogul
În stilul său caracteristic, mereu pus pe glume, primul nr.1 ATP din istoria tenisului a dezvăluit şi la ce metode neortodoxe apela atunci când era sportiv activ. „Eu nu știu, nu mă pricep, pe timpul nostru nu existau astea. Drogul de pe timpul nostru era un lichid roșu, vin roșu! Dintr-un pahar te îmbătai. Astea sunt destul de recente față de când jucam noi”, a mai spus Ilie Năstase.
Tribunalul Internațional Sport Resolutions de la Londra a audiat-o pe Simona Halep care ar putea primi o sentință definitivă în această săptămână. Dacă nu va fi mulţumită de verdict, Halep se poate adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde, de regulă, sancţiunile sunt reduse.
Năstase nu a cerut ajutorul statului
Fostul mare tenismen a reacționat după informațiile apărute în presă care a scris că„a ajuns la sapă de lemn” și a fost nevoit să ceară ajutorul statului.
Ilie Năstase a subliniat că totul este, de fapt, o minciună. Potrivit informațiilor transmise de fostul mare sportiv, acesta a fost în Paris, la Roland Garros și nu a trecut deloc prin România.
„Nu am fost niciodată în viața mea să îmi cer pensia, nimic, unde? Acestea sunt niște minciuni. Cel mai mare popor mincinos, deci, oamenii sunt niște mincinoși în țara aceasta. Eu nu am fost, am fost la Roland Garros, am fost la mare, ce să caut eu în instanțe. Nici nu am fost în România, eu am fost la Paris, la Roland Garros, când să fac eu treaba asta? Și de ce să o fac?”, a declarat Ilie Năstase pentru Antena Stars.