Ilie Năstase este unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din România. Acesta a făcut istorie în tenis, lucru observat la nivel internațional.
Ilie Năstase, o legendă vie a tenisului, a devenit subiect de discuție în urma comparației făcute de Jimmy Connors între el și Nick Kyrgios. Connors el a observat câteva asemănări notabile între cei doi, evidențiind impactul obiceiurilor proaste asupra potențialului lor nedezvoltat.
Jimmy Connors a remarcat, totuși, că Năstase a câștigat mult mai multe turnee importante, cum ar fi US Open și Roland Garros, în timp ce Kyrgios a ajuns doar în finala de la Wimbledon.
„O comparaţie între Năstase şi Kyrgios este foarte bună, poate că Ilie a fost chiar mai nebun decât Nick. Dar românul şi-a pus altfel amprenta asupra tenisului, a câştigat mult mai multe turnee importante. Pentru mine, Năstase trebuia să fie cel mai bun din istorie, atât de mult talent avea. Şi nu doar că era talentat, dar era foarte rapid şi anticipa incredibil unde vei trimite mingea.
Dar nu a reuşit să scape de obiceiurile proaste pe care le avea. Asta se întâmplă şi cu Nick, şi el are talent cu carul. Am vorbit de multe ori despre australian şi despre ce ar putea face dacă s-ar controla, dacă ar munci şi ar ajunge în jocul de tenis tot ce e necesar pentru un sportiv care are ambiţii mari.
Năstase a câştigat US Open, Roland Garros, Nick a făcut doar finală de Wimbledon. Cei doi se aseamănă ca temperament, dar nu sunt multe puncte de comparaţie din punct de vedere al performanţelor atinse”, a declarat Jimmy Connors.
Cu toate asemănările în temperament, cei doi nu pot fi comparați în ceea ce privește performanțele din cariera lor. Ilie Năstase a lăsat o amprentă semnificativă în lumea tenisului și a devenit o legendă, în ciuda dificultăților personale.
Pe de altă parte, Nick Kyrgios, deși talentat, a avut provocări în a-și atinge potențialul maxim, în parte datorită problemelor de disciplină și mentalitate.
Ilie Năstase a criticat-o dur pe Serena Williams
Năstase a devenit subiect de discuție în ultima perioadă, după ce a criticat sportiva Serena Williams. El a sugerat că aceasta a evitat sancțiuni severe în cazurile de dopaj din cauza naționalității sale americane.
Comentariile sale dure au atras atenția publicului. Ele au stârnit discuții aprinse în lumea tenisului. De altfel, au arătat că personalitatea excentrică a lui Năstase nu a pierdut din strălucire de-a lungul anilor.
Ilie Năstase o apără pe Simona Halep după ce Serena Williams a ironizat-o printr-un mesaj, lăsând să se înțeleagă că vrea titlul câștigat de româncă împotriva ei, la Wimbledon 2019.
Ilie Năstase a amintit că și Serenei i s-a întâmplat să fie acuzată de dopaj, însă ea a scăpat fără suspendare deoarece au fost la joc interese financiare și pentru că reprezintă SUA. El a sugerat și că nimeni nu poate avea masa musculară a Serenei fără ingerarea de suplimente.
De asemenea, Năstase este de părere că nu există riscul ca Simona Halep să își piardă titlurile. Ea a fost testată la momentele respective.
„Ar trebui să recunoască că au prins-o și pe ea o dată și nu au suspendat-o pentru că e americancă! S-a mai spus că dacă se dă numele Serenei, vor pleca sponsorii și uite așa!
(n.r. – Vrea al optulea titlu la Wimbledon!) Spuneți-i din partea mea să se uite cum arăta când era mai tinerică și cum arată acum! Să nu zică că sunt rasist! Credeți că natural se poate face o persoană cu mușchii așa, cum îi are ea? A fost prinsă dar nu i s-a facut nimic pentru că e americancă și că pleacă sponsorul. Acesta a fost motivul.
Dacă ea recunoaște treaba asta, s-ar putea să-i dea titlurile, altfel nu. Nu există riscul ăsta (n.r. – ca Halep să piardă titlul de la Wimbledon). A fost testată de mai multe ori după Wimbledon și înainte, nu există riscul ăsta. Ea încearcă acum să o întoarcă într-un fel, că a bătut-o clar cu 6-2, 6-2, să spună că din cauza asta a pierdut. Dar nu merge!”, a declarat Ilie Năstase.