Preşedintele Klaus Iohannis a făcut duminică o serie de afirmații care îl fac pe fostul președinte Ion Iliescu să nu se simtă foarte confortabil. Iliescu a fost pus sub urmărire penală în ”Dosarul Revoluției”, fiind trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat duminică, la Ateneul Român, că vinovaţii de la Revoluţia din decembrie 1989 trebuie să fie aduşi în faţa justiţiei, şi a făcut un apel către toţi românii ”să vorbească clar şi răspicat despre Revoluţia din decembrie 1989”.
Şeful statului spune că ”cel mai bun antidot împotriva uitării” este evocarea faptelor, şi acum şi totdeauna, precum şi protejarea şi îngrijirea memoriei eroilor noştri.
Adevărul trebuie să iasă la lumină
”Fac astăzi un apel către toţi români, cu ocazia marcării zilei victoriei Revoluţiei Române şi a libertăţii, să vorbim clar şi răspicat despre Revoluţia din decembrie 1989. Revoluţia anticomunistă a existat, la fel cum şi regimul comunist a mutilat destinul acestei ţări. Să lăsăm adevărul să iasă la lumină şi să nu-l ocolim”, a declarat preşedintele la evenimentul organizat cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română din 1989.
”Doar asumând cu claritate ce a fost bun, dar şi ce a fost şi rău, vom putea construi o ţară dreaptă. Am spus că vrem să ştim adevărul despre Decembrie 1989. Vrem ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei. Vrem dreptate”, a continuat Iohannis, citat de Agerpres.
Ion Iliescu, pus sub urmărire penală
”Societatea noastră are nevoie să se vindece pentru că România normală, sigură, prosperă şi predictibilă are nevoie de adevăr. Generaţiile viitoare au nevoie de acest act de dreptate, pentru că doar din dreptate răsare spiritul liber”, a adăugat el.
În context, trebuie menționat faptul că fostul președinte Ion Iliescu a fost pus sub urmărire penală în ”Dosarul Revoluției”, fiind trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, alături de Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus.
El nu a participat la primul termen al procesului, motivând că este o fază în care prezența sa nu este necesară, fiind reprezentat prin avocat.
A depus excepții de la cauză
Avocatul fostului președinte al României, care a fost pus sub urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a declarat că a depus mai multe cereri și excepții în cauză.
”Nu e niciun fel de secret în depunerea de cereri și excepții. Ele au fost depuse la dosar, invocă atât neregularitatea actului de sesizare, în raport cu descrierea faptelor, cât și nelegala administrare a unora dintre mijloacele de probă”, a spus avocatul lui Ion Iliescu.