Și mai interesant este că în anul 1990, noul guvern desena o hartă și mai fantezistă, de peste 3.600 de kilometri de autostradă.
"Pe baza propunerilor făcute în studiile întocmite de specialiștii IPTANA în anul 1990, guvernul României a adoptat un program de realizare etapizată a unei rețele de autostrăzi care însumează 3.616 km și cuprinde următoarele etape:
etapa I (până în anul 2006)= 20 km
etapa II (anii 2006 – 2015)= cu lungimea de 636 km
etapa III (după anul 2015)= circa 2.600 km", se arată într-un raport IPTANA.
1996: Harta autostrăzilor cu puțin înainte să ajungă Băsescu ministru la Transporturi
Pe data de 12 iulie 1996, anul în care Băsescu devenea ministru al Transporturilor, a fost adoptat "Planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea I -Căi de comunicație", prin care urma să se realizeze 15 autostrăzi, pentru unele dintre ele existând proiecte de fezabilitate.
2011: Cum arată ACUM Programul autostrăzilor
În cadrul raportului "Măsuri pentru relansarea activității economice" prezentat de Andreea Paul Vass pe blogul său, se arată că Programul de construcţie de autostrăzi cuprinde 845,3 km de autostradă, care ne costă nu mai puțin de 5.174 de milioane de euro.
Numărul de km de autostradă care vor fi finalizați în 2011-2012 este de 276 de km, iar valoarea totală a proiectelor este de 2,97 de miliarde de euro.
Conform hărții autostrăzilor, se va putea ajunge de la ieșirea din țară de la punctul vamal Borș până la Constanța și de la granița cu Moldova până la București.
Raportul arată că avem până acum 313,5 km de autostradă, 276 de km în execuție, 98,17 km de autostradă sunt deja semnate, iar 85,56 sunt în curs de semnare. 72,1 km sunt în curs de licitare, se arată în raport.
În ceeea ce privește autostrăzile cu finalizare în 2013, acestea au o valoare de aproape 700 de milioane de euro pentru aproape 100 de km.
COMPARAȚIE HĂRȚI
1969:
1996:
2011: