Iluminatul festiv din capitală va fi stins miercuri, timp de o oră, în semn de solidaritate cu Ucraina, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Primăria Capitalei se alătură astfel inițiativei „O oră pentru Ucraina” și va stinge iluminatul festiv de pe străzi miercuri seara, în cea mai lungă noapte din an, în intervalul orar 20.00 – 21.00.

Gest de solidaritate cu Ucraina în prag de sărbători

„Prin acest demers, ne arătăm sprijinul pentru țara vecină aflată în criză energetică din cauza războiului prin care trece și care afectează milioane de oameni ce își vor petrece Sărbătorile în întuneric”, susține Nicușor Dan.

Astfel, Compania Municipală Iluminat Public București va stinge timp de o oră cele aproximativ 3.000 de instalații luminoase de pe bd. Magheru, Piața Universității, Piața Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii, Calea Victoriei și Piața Presei Libere, precum și la Târgul de Crăciun din Piața Constituției, unde vor fi stinse luminițele care împodobesc bradul, a transmis edilul într-o postare pe contul său de socializare.

Potrivit primarului general, inițiativa aparține membrilor Parlamentului Ucrainei, rețelei United4Ukraine a Parlamentului European, cu sprijinul primăriilor orașelor Kiev și Londra.

Locuri emblematice din întreaga lume vor stinge miercuri luminile în semn de solidaritate cu Ucraina, scrie CNN.

Faimoasa arcadă a stadionului Wembley din Londra, Colosseumul din Roma, Opera din Sydney și Turnul CN din Toronto vor stinge luminile în această seară, la ora 20.00 (ora locală), ca parte a campaniei #LightUpUkraine.

Luminițele festive, aprinse pe 1 decembrie în Capitală

Instalaţiile pentru iluminatul festiv de sărbători din Capitală au fost aprinse în seara zilei de 1 decembrie, odată cu iluminatul public. Este vorba despre aproape 3.000 de instalaţii luminoase, care utilizează tehnologia LED pentru un consum eficient. Acestea împodobesc zone precum bd. Magheru, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, bd. Lascăr Catargiu, bd Kiseleff, bd. Unirii şi Piaţa Presei Libere.

Instalaţiile luminoase sunt aceleaşi din anii trecuţi, nu au mai fost cumpărate sau închiriate alte echipamente, informa Primăria Capitalei.

În decembrie 2021, Nicuşor Dan preciza că PMB a cheltuit un milion de lei pentru iluminatul festiv, în timp ce în 2020 a alocat 10 milioane de lei în acest scop. El menţiona că Primăria a folosit toate instalaţiile luminoase pe care le avea la dispoziţie.