Probabil ca unora dintre investitorii de la noi nu le-a picat bine declaratia ambasadorului SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, pe tema salariilor de pe piata locala. Romania nu mai poate concura ca o tara cu forta de munca ieftina si nici nu ar trebui sa-si propuna acest lucru, a spus ambasadorul, in opinia caruia a venit timpul pentru o mai mare preocupare pentru investitiile in capitalul uman, inclusiv prin acordarea de salarii stimulative. Inainte de a veni in Romania, Taubman a facut parte din conducerile mai multor companii din Statele Unite, inclusiv din consiliul director al firmei fondate de tatal sau. Asa ca stie bine ce spune.
Cand presupuneam ca recomandarea sa ar putea sa displaca unora, ma gandeam la cei care s-au uitat in special la salariile mici atunci cand au decis sa-si deschida capacitati de productie in Romania. Un muncitor necalificat de la noi castiga sub un euro pe ora, mai putin decat cere un ungur, un polonez sau un slovac. Mai mult, Federatia Angajatorilor Europeni a calculat ca salariul brut pe ora platit in Romania reprezinta numai 6% din cel inregistrat in Danemarca, tara luata ca referinta.
Dar acest paradis al fortei de munca ieftine nu este vesnic. Lucrurile se schimba, fortate de cresterea economica, de concurenta tot mai acerba din sectorul corporatist si de integrarea europeana. Salariul mediu brut s-a majorat in ultimii patru ani cu cel putin 22% pe an si cu siguranta ca acest trend va continua la fel de vizibil in perioada post-aderare.
Iar companiile a caror competitivitate se bazeaza pe salariile mici vor face ceea ce stiu mai bine: se vor reorienta spre alte piete din regiune, precum Republica Moldova sau Ucraina. tari carora le-a venit randul sa traiasca iluzia ca doar forta de munca ieftina le va aduce valuri de investitori.
