Privind lucrurile din acest unghi, ordonanta recent aprobata, privind esalonarea datoriilor restante, pare logica. Oricine poate cere Ministerului Finantelor amanarea platilor, daca indeplineste criteriile stabilite de noua legislatie. Ideea nu este noua; pana acum, sute de societati si-au amanat plata datoriilor catre diferite bugete, in mod mai mult sau mai putin transparent. Criteriile de acordare a acestor favoruri nu au fost niciodata foarte clare si nici nu era foarte indicat sa fie, pentru ca respectivele favoruri au fost, in general, acordate doar prietenilor cine stie carui functionar sau ministru. Sute de companii de stat sau private au trait pana acum din amanarea la nesfarsit a platii datoriilor, au putut cumpara alte firme de la stat, chiar daca aveau datorii imense neachitate, au putut participa la licitatii publice sau au functionat in continuare impotriva oricarui bun-simt economic.
Dorinta Guvernului de a pune capat acestui desfrau pe bani bugetari este laudabila, iar Adrian Nastase – un prim-ministru foarte sensibil in ce priveste propria-i imagine – are, teoretic, inca o bila alba. Mesajul transmis de noua ordonanta este acela ca „…am terminat cu reesalonarile acordate prietenilor dupa criterii doar de noi cunoscute. Vom acorda aceste facilitati in mod transparent”. Practic, cel mai sensibil subiect este expediat in cateva cuvinte in cuprinsul ordonantei: pentru datornicii la bugetul asigurarilor sociale sau la fondul de sanatate, ministerele respective pot face reguli separate, care se supun aprobarii Guvernului. Cu alte cuvinte, Ministerul Finantelor va avea o lege pe baza careia sa acorde facilitati, dar alte ministere pot acorda reesalonari asa cum cred de cuviinta, daca sunt aprobate prin hotarare de guvern. Nu este deloc dificil sa treci prin Guvern o hotarare, chiar aberanta: este celebru cazul in care s-a supus aprobarii Guvernului un document care sa permita Ministerului Muncii sa cumpere materiale de la diverse firme in contul datoriilor. Unele produse erau inutile, altele erau furnizate de companii care voiau sa-si lichideze stocurile. Toti membrii Guvernului au semnat fara probleme.
Datoriile la bugetele administrate de Ministerul Muncii sunt cele mai mari si afecteaza cel mai grav soarta a milioane de persoane: plata pensiilor, a ajutoarelor sociale este adesea in dificultate, pentru ca respectivul minister nu-si incaseaza banii la timp sau nu-i incaseaza deloc. Acelasi lucru in cazul sanatatii. Tocmai aici sunt introduse criterii care pot da nastere la decizii absolut subiective, in functie de interesele de moment ale unui minister sau ale unei companii.
O dovada si mai clara ca unii sunt mai egali decat altii in fata legii este o alta prevedere din ordonanta, care spune ca societatile care nu au punctajul minim pentru obtinerea de facilitati, dar sunt de o importanta deosebita obtin din oficiu 40 de puncte. Cine stabileste ce inseamna importanta semnificativa nu se precizeaza si, din nou, se pot califica pentru reesalonari companii de stat sau private care n-au nici in clin nici in maneca cu eficienta, dar sunt semnificative pentru economie.
Dorinta Guvernului de a stabili criterii clare pentru reesalonari este o mutare buna in planul imaginii. Ramane deschisa intrebarea de ce, atunci cand se emite o legislatie mai dura, ramane mereu deschisa cate o portita, de parca Guvernului i-ar fi teama ca a fost prea aspru.
