Deputatul PNL de Buzău Gabriel Avrămescu trage un semnal de alarmă în legătură cu situația din România. Acesta a publicat o fotografie pe contul personal de socializare pe care o numește ”imaginea disperării”.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, deputatul PNL de Buzău, Gabriel Avrămescu face publică o fotografie pe care o intitulează „Imaginea disperării”.
În imagine, este surprinsă intrarea în Spitalul Judeţean Buzău, unde se poate observa haosul. Au fost amenajate paturi pentru bolnavi care aşteaptă să fie consultaţi de un medic specialist, majoritatea fiind deja ocupate de bătrâni.
Liberalul precizează că din cauza valului mare de pacienți cu care se confruntă cel mai mare spital buzoian, care tratează şi cazuri de COVID, dar şi alte afecţiuni, s-a decis amenajarea triajului de la UPU pe holul spitalului, la foarte mică distanţă de biroul managerului şi de alte birouri.
Decizia a fost luată de conducerea SJU Buzău pentru a se putea păstra distanţa între pacienţii COVID şi cei non COVID. El a subliniat faptul că ce se întâmplă acum nu a mai fost văzut vreodată.
„Aceasta este imaginea disperării. Se întâmplă acum, la Spitalul Judeţean din Buzău. Din cauza valului de persoane infectate cu Covid, triajul s-a mutat pe holuri. Locuri la terapie intensivă nu mai sunt demult. Dacă Spitalul Judeţean intră în colaps, judeţul nostru rămâne fără sistem de sănătate.”, scrie parlamentarul buzoian.
”Suntem în război cu virusul”
Totodată, Avrămescu a mai postat și o fotografie cu mai multe ambulanţe care aşteaptă în curtea Spitalului Judeţean Buzău, cel mai probabil cu pacienţi. În acest sens, liberalul susține că întreaga populație este în război cu virusul, iar singura armă rămâne vaccinul.
El le recomandă românilor să se vaccineze pentru a-i proteja pe cei dragi și pentru a putea învinge pandemia de coronavirus.
„Suntem în război cu un virus parşiv care ne poate ataca oricând mama, sora, fratele. Avem însă arme. Avem VACCINUL! E timpul să fim responsabili, să ne protejăm şi să îi protejăm pe cei dragi, să ne păzim familia şi viaţa. Buzăul este încă sub media naţională la rata de vaccinare. Putem schimba acest lucru, putem învinge împreună! Acum este momentul să lăsăm deoparte luptele politice, sa lăsăm deoparte tot ce ne dezbină şi să privim către ceea ce ne uneşte! În faţa suferinţei şi a morţii suntem egali. Să punem pe primul loc sănătatea şi viaţa! „, a mai scris acesta.
De menționat este faptul că postarea liberalului vine în contextul în care spitalul Judeţean Buzău se confruntă cu o avalanşă de pacienţi, atât pozitivi la coronavirus, cât şi cu alte afecţiuni. Astfel, în prezent, în unitatea medicală sunt internaţi 137 de pacienţi cu COVID, 25 intre ei aflându-se în aşteptare, la Unitatea de Primiri Urgenţe. Ei urmează să fie duşi pe secţiile Covid atunci când medicii găsesc un loc disponibil.