Ideea de a face o afacere de succes din pasiunea oamenilor pentru sport nu este noua si nici nu apartine romanilor. In lumea sportului mondial, sumele care se ruleaza sunt imense si o mare parte a lor provine de la microbisti. Michael Jordan, de pilda, castiga de cinci ori mai mult din vanzarea produselor cu imaginea sa decat din contractul de jucator.
In Romania anilor ‘90, imaginea marilor nostri fotbalisti era mai greu de comercializat. Motivul? Aproape toti erau plecati afara pentru a juca la marile cluburi si aveau contracte cu firme de impresariat. George Copos a sesizat potentialul de afaceri extraordinar reprezentat de aceasta pasiune si a inteles ca nu intotdeauna imaginea sportului se confunda cu imaginea unui mare sportiv. Si imaginea unei mari galerii poate fi la fel de vandabila. De aceea, dupa propria sa declaratie, in 1992, atras de „aceasta minunata galerie numita Giulestina”, a investit in clubul Rapid, obtinand 51% din actiunile sectiei de fotbal. Astfel a aparut UFC Rapid. Pasiune pentru sport, dar si o idee de afaceri menita a aduce castig.
De ce Rapid? Pentru ca, desi era club departamental, nu era militarizat si pentru ca nu poti obtine performante sportive si economice fara sa ai in jurul clubului o mare de suporteri si o galerie puternica.
Galeria lui Rapid n-a fost membra de partid
Privita cu atentie, galeria Rapidului este o Romanie in miniatura: are un guvern – Liga suporterilor rapidisti, are un prim-ministru – seful galeriei, Constantin Mincea, are chiar si „opozitie” – tinerii din peluza noua, grupati in Official Hooligans. Are un FMI mai generos, in persoana lui George Copos, si este privita din exterior de celelalte galerii bucurestene cu aceeasi superioritate data de bani si pozitie sociala cu care sunt priviti „tiganii romani” de catre Vestul bogat si destept.
In februarie 1990, suporterii Rapidului s-au organizat oficial in Liga suporterilor rapidisti. Andrei Teodor, vicepresedintele Ligii, isi aduce aminte: „Puteam sa ne organizam ca partid, dar noi am evitat acest lucru chiar prin statut. Politica noastra este echipa de fotbal. Cred ca am fi fost senatori pe viata daca vroiam”.
Liga nu se intretine din activitati lucrative. Se intretine in principal din cotizatiile lunare ale membrilor, dar beneficiaza si de ajutorul sponsorilor, in general aceiasi sponsori ca ai clubului. Spre exemplu, pentru confectionarea marelui steag, firma Connex a contribuit cu 7.000 de dolari. O mare parte a steagului e reprezentata de emblema Connex. Acelasi sponsor a sustinut si o parte din cheltuielile deplasarii galeriei in Norvegia, o parte din pretul biletului la meciul cu Dinamo, spectacolele realizate la meciurile de acasa si chiar si trupa de majorete. Acestea sunt, desigur, imbracate in alb-verde, culorile sponsorului. La finala Cupei, un pictor angajat de aceeasi firma a pictat suporterii cu vopsele lavabile alb-visiniu si alb-verde. Fiecare suporter a devenit o reclama in sine. Transportul galeriei in tara este sponsorizat partial de Ministerul Transporturilor, care pune la dispozitie vagoanele necesare. Pentru membrii sai, liga asigura echipament de sustinere a echipei la preturi de productie: tricou visiniu – Campion ‘99 – 20.000 lei; esarfa alb-visinie – 15.000 lei; steag – 20.000 lei.
Echipament sportiv
de milioane
Nu toti suporterii sunt membri ai ligii. Pentru ceilalti exista la clubul patronat de aceasta un magazin de echipament si suveniruri. Aici poti gasi, la preturi substantial marite fata de cele ale ligii, tot ceea ce-ti doresti pentru a sustine echipa: sepci, fulare, tricouri, esarfe, sorturi, fesuri, baticuri, ciorapi in culoarea alb-visinie. O esarfa ajunge la pretul de 35.000 lei. Alaturi de acestea – insigne, poze ale jucatorilor, cu autograf, trompete cu spray si chiar echipament de sport similar cu cel purtat de jucatori, realizat de firma Kappa. Cum obrazul subtire cu cheltuiala se tine, un echipament original complet costa peste un milion de lei. In zilele de meci, vanzarile sunt importante. Numai in ziua meciului cu Universitatea Craiova, in urma caruia Rapid a devenit campioana, incasarile s-au ridicat la un total de peste 100 milioane lei. Practic, in magazin au ramas nevandute doar manechinele si raftul. Magazinul este in apropierea berariei Giulestina. Si aceasta pare a fi o afacere buna, patronata tot de club. La „un pahar de vorba” si de bere, microbistii stau si conduc mica lor lume: fac echipe, vand si cumpara jucatori, pun la cale viitoarele meciuri si isi mai amintesc si de adversari. Isi omoara timpul si consuma. E bine pentru toti. Daca e meci, e si mai bine. Pofta de discutie si bere creste proportional cu scorul din teren. Locul nu este numai un punct de intalnire al suporterilor, el devenind deja un punct de reper si pentru oamenii de afaceri, in special cei ce graviteaza in jurul Rapidului si a grupului de firme Ana.
O parte din banii castigati sunt folositi de club pentru abonamente. Un abonament pentru retur la tribuna a doua a costat 70.000 lei pentru zece meciuri, in timp ce biletul la un singurn meci a costat 20.000 lei. Diferenta a fost suportata de club.
Deocamdata, lumea de aici e saraca. Isi cumpara omul un tricou, mai bea o bere, dar atat. Cand vor avea mai multi bani si echipa va juca in marile orase ale Europei, vor beneficia de pe urma pasiunii lor si altii: agentii de turism, de transport, poate chiar TAROM.
Pana atunci, pe langa club, liga si sponsori, care sunt in drept de a beneficia de afacere, profita si altii. La meciurile importante, pe langa stadion isi fac aparitia mici intreprinzatori care vand stegulete si esarfe, pe cont propriu. In targurile angro din Bucuresti apar tot felul de contrafaceri ale produselor originale, de obicei de provenienta chinezeasca, vandute, la pret de dumping.
Aceasta concurenta-pirat e greu de combatut. Face deja parte din traditia locului.    

Viorel Salistean