Am aflat zilele trecute că România a fost desemnată invitata de onoare a celebrului Carnaval de la Veneţia. M-a bucurat o primă ştire frumoasă, în mijlocul colapsului de imagine a României în ţara lui Dante (nu mă pot reţine să gândesc că poetul ar fi putut lesne rescrie „Infernul“ dacă trăia experienţa românească din Italia zilelor noastre). M-a animat un gând plăcut - că mai sunt profesionişti ai diplomaţiei, a căror strategie a dat roade în încercare
Am aflat zilele trecute că România a fost desemnată invitata de onoare a celebrului Carnaval de la Veneţia. M-a bucurat o primă ştire frumoasă, în mijlocul colapsului de imagine a României în ţara lui Dante (nu mă pot reţine să gândesc că poetul ar fi putut lesne rescrie „Infernul“ dacă trăia experienţa românească din Italia zilelor noastre). M-a animat un gând plăcut – că mai sunt profesionişti ai diplomaţiei, a căror strategie a dat roade în încercarea de a resuscita cumva imaginea muribundă a României şi a românilor -, convinsă fiind că altfel nu i-am fi inspirat pe italieni să ne aducă un asemenea omagiu.
Ce e drept, efortul oficialităţilor române a fost unul concertat, căci proiectul a însemnat, de fapt, o colaborare între Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Cultural Român – împreună cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia – şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism.
Încercată de un firav fior de speranţă că s-ar putea, în fine, petrece o minune, am început să caut pe harta Europei un loc, oriunde pe continent, unde, printr-o superbă şi istorică solidaritate a conducătorilor noştri, suntem cunoscuţi şi respectaţi pentru civilizaţia, cultura şi valorile noastre, pentru inteligenţă şi creativitate, într-un cuvânt pentru identitatea noastră excepţională. Un colţ al Europei care, asaltat de strategii deştepte de imagine, a fost înştiinţat despre cine suntem de fapt şi ne acceptă acum definitiv, cu tarele şi cu marasmele noastre cu tot.
Dar, deşi răscolirea geografică a fost profundă, îndârjită şi minuţioasă, n-am reuşit să identific nicăieri o ţară, o regiune, un cătun măcar, în care să nu fi ajuns o ştire despre români şi despre arta lor desăvârşită de a se denigra sau de a se lăsa denigraţi – o dureroasă stare de fapt, tratată, ca de obicei, de către cei ce deţin aici puterea în toate formele ei (deci şi pe aceea de a face imaginea acestei ţări) cu indiferenţă şi stupefiantă seninătate.
Fragilul fior de speranţă, răsărit ca un ghiocel primăvara, a murit cu repeziciune, strivit sub vălul de comemorări grele ale fostelor viitoare campanii de imagine de ţară, eşuate înainte să se nască, din motive sau raţiuni iraţionale.
Mă cutremur ca după un tsunami care a dat, local, peste noi şi ne-a şters definitiv de pe hartă, lăsând în urmă o ultimă ştire europeană, despre cum, în fine, s-a „spălat“ imaginea României.
Cătălina Stan este preşedinte director executiv, BDR Associates Communication Group