Deazstru în Canada după focul izbucnit în provincia Columbia Britanică. O mie de oameni au fost evacuați, iar localitatea a înregistrat o temepratură record de 49,5 grade. Totodată, Lytton a ars în proporție de 90%, iar 500 de persoane și-au pierdut viața din cauza caniculei.
Totodată, potrivit ultimelor informații, în ultimele 24 de ore, căldura și vântul puternic au provocat apariția de 62 de noi focare în această provincie.
Calvarul este departe de a se fi terminat. Aerul fierbinte care a cauzat dezastrul se deplasează lent, spre estul Canadei, adică spre preerie, aceasta fiind cea mai vulnerabilă zonă la incendii.
În acest context, autoritățile au emis o serie de avertizări, recomandând populației să reducă ieșirile, să consume lichide, dar și să erifice dacă persoanele în vârstă sau singure sunt în siguranţă. De menționat este faptul că în zona Vancouver, şcolile au fost închise, iar campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 au fost suspendate.
Imagini șocante din Canada
Imaginile din Canada sunt de-a dreptul apocaliptice.
„Ce fierbinte este (aerul -n.r.)! Foarte cald. Încetinește”, spune o femeie aflată în mașină împreună cu un bărbat în timp ce trec prin preajma flăcărilor și a coloanelor de fum.
Premierul canadian Justin Trudeau a oferit și el o serie de declarații în acest sens. El susține că temperaturile din ultima săptămână au fost fără precedent, iar riscul de incendii forestiere este în continuare foarte ridicat.
„Temperaturile înregistrate săptămâna aceasta sunt fără precedent. Au existat decese, iar riscul de incendii forestiere este la un nivel periculos de ridicat”, a declarat premierul canadian Justin Trudeau.
De cealaltă parte, experții susțin că valul fierbinte, dar și violența incendiilor sunt legate de schimbările climatice prin care trece planeta. Totodată, aceștia au subliniat faptul că situația din vestul Canadei nu este una singulară și se poate repeta și în alte zone.