Elena Udrea și-a pus întotdeauna în valoare calitățile fizice
De-a lungul anilor, Elena Udrea a avut numeroase apariții curajoase. Fosta ministră a fost întotdeauna îndrăzneață în evidențierea calităților sale fizice. Chiar și în timpul exercitării funcțiilor de stat. Puțini își mai amintesc de acele imagini cu Elena Udrea în vacanță, la mare, surprinse acum 10 ani.
De la începutul carierei sale politice, Elena Udrea a atras atenția publicului. Cu diverse porecle în presa tabloidă, precum „blonda de la Cotroceni” sau „blonda lui Băse”, aceasta nu a ezitat să-și pună în evidență aspectul fizic, adoptând ținute îndrăznețe. De-a lungul anilor, fotografiile cu fosta politiciană au fost surprinse de paparazzi în diverse locuri, inclusiv la plajă, la petreceri sau în alte situații speciale care au permis prezentarea ei în ținute incendiare.
Acum 10 ani, Elena Udrea devenea o figură obișnuită pe litoralul românesc. După despărțirea de Dorin Cocoș, cu care fusese căsătorită timp de un deceniu, Udrea a început să-și expună silueta pe plajă. Aici, ea profita pentru a purta costume de baie foarte curajoase.
Chiar și după ce a început o relație cu Adrian Alexandrov, ea nu a încetat să se plaseze în situații îndrăznețe. Dimpotrivă, fosta politiciană s-a expus alături de partenerul ei, cu 13 ani mai tânăr, pe plajă. Fotografiile din primele zile ale relației au stârnit senzație în media.
Udrea a vorbit despre relația sa specială cu fostul președinte Traian Băsescu
În timpul mandatului său de consilier al fostului președinte Traian Băsescu, s-au răspândit zvonuri despre o posibilă relație mai intimă între cei doi. Udrea a elucidat aceste speculații.
Ea a vorbit despre asta într-un interviu recent cu Denise Rifai. Aici, a dezvăluit care a fost, de fapt, adevărul.
„Nu (n.r. nu a avut o relație cu Băsescu). Eu sunt o persoană foarte glumeață. Nimeni nu își dă seama cât umor am și mă uit că de multe ori când fac o glumă, oamenii se uită la mine și se gândesc: Ce a vrut să spună cu asta? Eu atunci am făcut o glumă pentru care am plătit scump.
Adică atâta lume a interpretat răspunsul meu și a fost atât de nepotrivit răspunsul, încât mi-a părut rău că am făcut gluma respectivă.
Traian Băsescu este cel mai important om din viața mea, după părinții mei.
Tot ce am realizat eu în cariera mea politică pe care mi-am dorit-o, a fost ce mi-am dorit, după copilul meu, este ce mi-am dorit cel mai mult pe lumea asta, am realizat datorită președintelui Traian Băsescu”, a precizat fostul ministru, pentru Kanal D.
Ce studii are fostul ministru al Turismului?
Elena Udrea a venit pe lume în Buzău, în ziua de 26 decembrie 1973. Fostul ministru are vârsta de 50 de ani. Originea ei este modestă. Tatăl său a fost șofer, în timp ce mama sa a activat ca taxatoare la o companie de transport public local.
Elena Udrea și-a terminat primele opt clase la Școala nr. 16. Apoi a continuat cu studiile la Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, specializându-se în filologie.
Elena Udrea a continuat cu studiile superioare la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din București, unde și-a aprofundat cunoștințele în domeniul Științelor Juridice și Administrative. A obținut diploma de licență în anul 1996.
În anul 2005, Elena Udrea a luat decizia de a-și relua parcursul academic, înscriindu-se la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Aici, fostul politician a urmat cursuri specializate în domeniul apărării și securității naționale, finalizând cu succes un program de Masterat în Securitate și Apărare Națională.
Deși mulți nu le-au acordat șanse datorită diferenței considerabile de vârstă, Elena Udrea și partenerul său, Adrian Alexandrov, au o relație solidă de peste 5 ani. Cuplul a adus pe lume o fetiță frumoasă pe nume Eva Maria, care le-a consolidat legătura.