Miliardarul Alex Guirong a avut ambiţia să construiască cel mai mare mall din lume, însă la opt ani de la finalizarea sa acesta are o mare problemă.
Cel mai mare mall din lume, New South China, are o suprafață construită de 890.000 de metri pătrați și o suprafață comercială de 600.000 de metri pătrați. Mallul este împărțit în șapte zone care copiază arhitectura unor orașe precum Amsterdam, Paris, Roma sau Veneția. De asemenea, include un montagne russe, la interior, un canal pe unde vizitatorii se pot plimba cu gondolele și un arc de triumf de 25 de metri. Singura problemă este lipsa omercianților.
Din 2005 și până în prezent doar 1% din mall a fost închiriat. Sunt mai multe motive pentru care comercianții nu s-au înghesuit să închirieze spații în acest mall. În primul rând mall-ul este construit într-un oraș cu o populație de 10 milioane de oameni, majoritatea fiind muncitori săraci. La mall nu se poate ajunge decât cu mașina personală, iar în orașul Dongguan nu există aeroport și nici nu este legat la o rețea de autostrăzi.
Deși New South China este cel mai mare mall din lume, acesta nu este luat în calcul în alcătuirea topurilor. Cel mai mare mall din lume oficial este Dubai Mall. Acesta face parte din proiectul Burj Khalifa de 20 de miliarde de dolari și include 1.200 de magazine.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/bH6FJOyaSEQ?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>