A început montarea tablierului metalic, greu de 500 de tone, la pasajul „Europa Unită”
Construcţia pasajului „Europa Unită”, aflat la intersecţia dintre Blvd. Metalurgiei, Blvd. Alexandru Obregia şi Strada Turnu Măgurele, a intrat într-o nouă etapă, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4.
Primele grinzi de 30 de metri lungime fiecare ale tablierului metalic, greu de aproximativ 500 de tone au ajuns noaptea trecută în Bucureşti.
Cel mai nou şi avangardist pasaj rutier suprateran, pe care Primăria Sectorului 4 îl construieşte de la zero, a ajuns într-una dintre cele mai importante faze, mai exact la montarea tablierului metalic, cu o greutate de aproximativ 500 de tone.
După ce timp de trei luni de zile, constructorii au muncit zi lumină la structura de rezistenţă, compusă din patru piloni armaţi, care să confere pasajului stabilitate maximă, aseară, pe şantierul de pe Bulevardul Metalurgiei, au ajuns primele componente ale tablierului, transportate cu două autotrenuri de mare capacitate.
Cum va arăta, la final, pasajul din Sectorul 4 al Capitalei?
Pasajul este proiectat cu trei deschideri, iar noaptea trecută s-a montat prima porţiune, pentru aceasta folosindu-se o structură intermediară şi provizorie de susţinere pe care au fost sprijinite grinzile tablierului, cu o lungime de 30 de metri fiecare.
La fel se va proceda şi în cazul montării celorlalte două deschideri, pentru ca, ulterior, pe structura obţinută să se amenajeze căile de rulare pentru circulaţia rutieră.
Pasajul „Europa Unită” va avea o lungime de peste 650 de metri, două benzi de circulaţie pe fiecare sens şi va fluidiza traficul într-una dintre cele mai tranzitate zone din sudul Bucureştiului.
Lucrările la acest obiectiv extrem de important pentru toţi locuitorii Capitalei au început în luna februarie a acestui an şi vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.
Până în acest moment a fost finalizată structura de rezistenţă, sens în care s-au executat forajele necesare montării celor patru piloni de susţinere ai pasajului, a fost testată rezistenţa celor 32 de coloane din structura de bază a construcţiei, iar ulterior au fost armate fundaţiile pilonilor de susţinere.
Primarul Daniel Băluţă a postat imagini realizate pe şantier
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a postat pe pagina sa de Facebook o filmare realizată la faţa locului.
„Desfășurare de forțe, aseară, în Sectorul 4! Au sosit grinzile tablierului metalic de la Pasajul „Europa Unită”, ce măsoară 30 de metri lungime și o greutate de 27 de tone fiecare.
Cum s-a desfășurat acțiunea? Vă invit să urmăriți filmul de mai jos. O sâmbătă minunată să avem!”, a scris primarul Sectorului 4 pe pagina sa de Facebook.
Iată şi o filmare realizată tot pe şantierul pasajului pe data de 6 iulie.
https://youtu.be/Xxxq8IrC86A