Un incident incredibil s-a petrecut la transferul pacientei suspecte de coronavirus din ambulatoriul secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Județean Suceava la Clinica de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi.
Paramedici SMURD îmbrăcați cu costume de protecție au venit vineri după-amiază cu o targă specială să facă transferul pacientei în cauză, o femeie în vârstă de 33 de ani, din Suceava, care predă în China. În timp ce încercau să o transfere în ambulanță, unul dintre paramedici a alunecat pe rampa de acces, cel mai probabil din cauza papucilor de protecție, prăbușindu-se cu tot cu targa pe care se afla pacienta.
Cadrele medicale au întrebat-o pe pacientă dacă a suferit leziuni, iar după ce aceasta a confirmat că nu a pățit nimic în urma căzăturii, a fost urcată în ambulanța care a plecat imediat spre Iași, scrie Monitorul de Suceava.
Pacienta a venit la Suceava din China, cu o escala a avionului la Londra, în data de 1 februarie, iar pe data de 2 februarie a început să aibă primele simptome. Femeia a călătorit în Kunming, un oraş aflat la aproximativ 1.500 de kilometri de Wuhan, considerat epicentrul epidemiei cu cumplitul virus. În prezent, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” este dotat cu toate kit-urile necesare diagnosticării rapide a infecțiilor de acest tip.