Imaginile apărute în mediul online au șocat întreaga Românie. Ce s-a întâmplat cu o ursoaică care a fost prizonieră la Zoo zeci de ani? Mii de români au rămas mască când au văzut clipul video.
Imaginile publicate de reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni au stârnit un adevărat haos în mediul online. Este vorba despre ursoaica Ina, care a fost prizonieră 20 de ani la grădina zoologică din Piatra Neamț.
Deși în prezent aceasta are un soațiu generos în sanctuarul de la Zărnești, se pare că traumele prin care a trecut atâția ani își spun cuvântul.
Mai exact, potrivit imaginilor publicate de reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni, mamiferul a rămas blocat cu ideea că se află într-o cușcă. Aceasta se învârte într-un cerc mic și nu vrea deloc să părăsească acest spațiu.
„Aceasta este imaginea traumei care uneori nu se vindecă și nu se uită niciodată”, avertizează reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni, care au postat filmulețul dureros pe pagina de Facebook.
Reacțiile românilor nu au încetat să apară. Internauții s-au arătat revoltați de chinul la care acest animal a fost supus.
Imaginile care au șocat țara
Povestea ursoaicei Ina este una dureroasă. Aceasta a fost captivă la Grădina Zoologică din Piatra Neamț, unde a împărțit un singur țarc cu sora ei, Anca. Spațiul era extrem de mic, avea un singur bazin de apă, un singur bârlog și de asemenea un singur teren pentru plimbare, în condițiile în care în el se aflau două ursoaice.
Administratorul grădinii zoologice a găsit o singură soluție: să facă o rocadă săptămânală între cele două surori, lucru care s-a și întâmplat.
Totuși, după mai mulți ani și foarte multe sesizări, Asociația „Milioane de Prieteni” a înduplecat autoritățile să facă dreptate, iar cu sprijinul Gărzii Naționale de Mediu, administrația locală a fost de acord să renunțe la Ina.
Astfel, în luna octombrie a anului 2014, AMP a reușit să o aducă pe ursoaică în rezervația Libearty de la Zărnești. În prezent, Ina se bucură de copaci, o piscină și un bârlog numai pentru ea, însă, din păcate noul spațiu nu o poate ajuta să depășească trauma prin care a trecut atâția ani.