Imaginile cu momentul în care președintele Kurbanguly Berdîmukhamedov îi oferă lui Vladimir Putin au devenit virale, iar unii s-au grăbit să explice semnificația reală a gestului liderului din Turkmenistan, mai ales in actualul context al războiului.

Cadoul președintelui Turkmenistan către omologul rus s-ar putea traduce astfel: ”dacă vrei să ai un aliat în politică, dăruiește-i un câine”.

Alabai, un „prieten comun” al Rusiei și Turkmenistanului

La momentul respectiv, s-a spus că gestul lui Gurbanguly Berdymukhamedov de-a i dărui lui Vladimir Putin un pui de ciobănesc din Asia Centrală ar fi fost un semn că Turkmenistanul așteaptă ca Rusia să reia exporturile de gaze naturale turkmene.

Apucând cățelușul de ceafă, Berdymukhamedov a spus că această rasă de câini, cunoscută sub numele de Alabai, este un „prieten comun” al Rusiei și Turkmenistanului.

Sursa: YouTube

De altfel, se știe că acesta nu este doar un animal de companie foarte iubit în Turkmenistan, ci și un câine de pază foarte eficient, inclus oficial în patrimoniul național, alături de venerata rasă de cai de curse Akhal-Teke.

Exportul de Alabai este interzis, acești câinii fiind folosiți și ca adulmecători de către serviciile de securitate de stat, la ordinul lui Berdymukhamedov.

Turkmenistanul a creat chiar o nouă sărbătoare națională pentru a onora rasa de câini

Într-o postare pe rețelele de socializare, Phil Edwards amintește că Turkmenistanul este o dictatură în toată regula. Președintele Berdîmuhamedov, un autocrat venit la putere în 2006, a reînviat cultul personalității, după ce i-a succedat în funcție unui alt dictator, Saparmurat Niazov. Acesta își făcuse o statuie de aur care se rotea după soare.

La ordinul președintelui Berdîmuhamedov, Turkmenistanul a creat chiar o nouă sărbătoare națională pentru a onora rasa de câini Alabai. Iar o statuie aurită, înaltă de șase metri, a unui câine alabai a fost instalată într-o piață aglomerată din capitala Ashgabat.

Berdimukhamedov a scris și o carte despre rasă. Phil Edwards crede că gestul liderului din Turkmenistan are o simbolistică aparte, dincolo de faptul că semnifică relația pe care o au cele două țări grație gazului natural. Cel mai probabil, modul în care liderul din Turkmenistan apucă cățelușul de gât, provocând nemulțumirea unor ONG-uri, este un test, pentru a vedea dacă patrupedul este loial.

„Nu este vorba de un gest ciudat, al unui lider dus cu pluta. Berdimukhamedov s-a lăsat special fotografiat ținând astfel cățelușul pentru a arăta lumii că relația dintre cele două state este atât de puternică încât Rusia poate strânge liniștită la piept un Turkmenistan credincios și loial”, spune Edwards.