Catolicii sărbătoresc duminică Paștele, într-un mod complet diferit. În contextul pandemiei de coronavirus, autoritățile au impus măsuri drastice pentru a limita răspândirea virusului. Oamenii au fost nevoiți să respecte distanțarea socială, iar numărul persoanelor a fost limitat.
Este al doilea Paște în pandemie, însă spre deosebire de anul trecut, când România era încă în stare de urgență, de această dată, oamenii au putut merge la Biserică, într-un număr limitat. Restricțiile de circulație au fost ridicate până la ora 2.00, deci mulți dintre ei au fost prezenți și în noaptea de Înviere la slujbe.
De menționat este faptul că, ceremoniile din bisericile din România au fost restrânse și au început mai devreme decât în mod obișnuit.
În Capitală, la Catedrala Sfântul Iosif, credincioșii au venit cu o oră înainte de oficierea slujbei, care a început la ora 23:00. Celebrarea Învierii a început cu binecuvântarea focului, iar după ce episcopul a aprins Lumânarea Pascală, oamenii au luat lumină.
La Iași, peste 600 de credincioși au participat la Slujba de Înviere. Mulți credincioși nu au putut intra în Biserică din cauza restricțiilor, însă au ascultat de afară slujba. Unii credincioși aflați în biserică au ieșit mai devreme, pentru a le permite și celor de afară să intre.
În Italia, la Vatican, Papa Francisc a oficiat slujba de Înviere în bazilica Sfântul Petru. Din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, liturghia s-a desfășurat cu prezența unui număr mic de oameni, o diferenţă uriaşă faţă de anii trecuți, când bazilica era plină de credincioşi.
Oamenii au respectat toate restricțiile
De menționat este faptul că, o ceremonie impresionantă a avut loc la Miercurea Ciuc, duminică dimineață. La eveniment a participat un număr mare de oameni, care au respectat cu strictețe restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.
Autoritățile au decis în acest an să extindă zona de desfășurare a ceremoniei. Astfel, a fost blocată circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului, iar oamenii, purtând coşuri în care se aflau bucate de Paşti, s-au aşezat în ordine într-o zonă în formă de cruce, informează Agerpres.
Sursa foto: Agerpres.
Pentru a asigura toate cele necesare credincioșilor, Organizatorii au împărţit măşti de protecţie celor care nu aveau şi s-au asigurat că se păstrează distanţa fizică. De asemenea, pentru a reduce numărul de participanţi, îndemnul a fost să participe la ritual un singur membru al familiei.
Deși iniția, organizatorii au anunţat că se aşteaptă participarea a 2.000 de persoane, în final, numărul a fost de aproximativ 3.500.
În acest context, credincioșii s-au arătat mulțumiți, indiferent de condiții, iar slujba de sfinţire a fost transmisă online, din cauza pandemiei de COVID-19.
Sursa foto: Agerpres.