Îmbulzeala de la Metrou va continua și anul asta! Bucureștenii nu vor circula nici în 2023 cu noile trenuri de metrou contractate în 2020 cu Alstom, a anunțat președintele Consiliului de Administrație al companiei Metrorex, Mihai Barbu.
Îmbulzeala de la Metrou va continua și anul asta, deși, potrivit contractului de 103 milioane de euro, livrarea celor 13 rame din Brazilia ar fi trebuit să înceapă încă din iunie 2022.
Acestea nu vor ajunge în România nici măcar luna viitoare, la ultimul termen pe care l-a transmis producătorul. Mai mult, Barbu spune că la fabrica din Brazilia, echipa Metrorex ar fi identificat „foarte multe nereguli” pe linia de producție, iar penalitățile de întârziere sunt deja de 10 milioane de euro.
Astfel, într-un proiect de act normativ, emis zilele astea de Ministerul Transporturilor, se menționează că până la sfârșitul semestrului I 2024 vor fi livrate cele 13 trenuri noi, achiziționate pentru exploatarea pe Magistrala 5.
„Prin urmare, în anul 2024, din semestrul II, cele 13 trenuri noi se vor utiliza pe Magistrala 5, iar trenurile tip BM utilizate pe această magistrală în perioada 2020-2023 vor reveni în parcul Magistralelor 1 și 3, acțiune care va crea posibilitatea aplicării graficelor de circulație prin care este prevăzută scăderea intervalului de urmărire a trenurilor de la 6 minute la 5 minute în orele de vârf de trafic”.
Îmbulzeala de la Metrou va continua și anul asta în ciuda faptului că Metrorex a plătit un avans de 20% din valoarea contractului
Pentru contractul cu Alstom, Metrorex a plătit un avans de 20% din valoarea contractului, garniturile de metrou nefiind livrate încă. Șefii Alstom Europa precizau anterior, la începutul verii, că trenurile vor ajuge în această toamnă.
„Din cauza crizelor multiple nu reușesc să construiască și să livreze la timp trenurile. Ele trebuiau să vină din iunie anul trecut, apoi s-a decalat termenul cu încă un an. Nu au ajuns nici acum. Pentru primul tren au fost invitați colegii în Brazilia unde se construiește și au constatat foarte multe nereguli în construcția acestui tren. Bineînțeles că, ultimul termen pe care l-au avansat, 18 noiembrie parcă, să-l trimită din Brazilia în România pe vas, probabil că nu va fi respectat din cauza acestor neconformități tehnice”, a precizat Mihai Barbu, invitat la B1TV
După livrare, testele pentru punerea în circulație vor dura câteva luni. Din 64 de rame câte ar trebui să circule, Metrorex asigură transportul în subteran cu doar 54 de rame, iar călătorii se înghesuie în stații și vagoane.
Tot de la Alstom, dar prin ARF, Ministerul Transporturilor a cumpărat 37 de trenuri electrice noi, iar livrarea către CFR Călători (pentru primele 12 rame de lung parcurs) se va face pe 2 sau 3 decembrie (2023).