Imigrația ilegală în Europa, un instrument de război în plină expansiune
Strânsa dependență de țările terțe pentru a reduce imigrația către UE a devenit o sabie cu două tăișuri care zguduie întregul club comunitar. În doar doi ani, blocul european s-a confruntat cu intrarea imigranților ilegali promovată într-un mod mai mult sau mai puțin voalat de Belarus, Maroc și Turcia cu scopul de a obține câștiguri politice și economice. Utilizarea fluxurilor migratorii în astfel de scopuri nu este deloc nouă, dar astăzi se confruntă cu un moment deosebit de intens. Refugiații și migranții au devenit o monedă de schimb, iar acest lucru, subliniază experții, derivă în mare măsură din ponderea excesivă pe care Europa o acordă statelor vecine în gestionarea frontierelor.
La un an după prezentarea noului pact european privind migrația și azilul, foaia de parcurs care ar trebui să ghideze politica migrațională în UE, Comisia Europeană a avertizat săptămâna trecută cu priuvire la un „eveniment îngrijorător: instrumentalizarea migrației pentru a destabiliza Uniunea și statele sale membre”. Un avertisment pe care miniștrii de Interne îl vor avea în vedere la reuniunea pe care o vor ține la Bruxelles. Acolo vor încerca să adune laolaltă poziții cu privire la multiplele probleme ale agendei de imigrație care se află pe masă, la doar o zi după ce o anchetă devastatoare, publicată de săptămânalul german „Der Spiegel”, a dezvăluit expulzări recente către Bosnia făcute de către Grecia și Croația, o extremă pe care guvernele ambelor țări au negat-o.
Riscurile acestui efect de bumerang pentru interesele europene sunt diverse
Pe lângă relația de dependență care le permite acestor state să folosească migranţii pentru a atinge anumite obiective în relația lor cu UE, Blanca Garcés, cercetător la grupul de reflecție catalan Centrul internațional de Documentare din Barcelona (Cidob), adaugă două pericole. „În primul rând, lăsăm în mâinile țărilor care nu garantează respectarea drepturilor omului respectarea dreptului internațional privind protecția refugiaților. În al doilea rând, Europa își pierde capacitatea de a fi critică cu acestea, deoarece sunt parteneri fundamentali pentru reducerea sosirilor ilegale”.
Marocul și Turcia știu că au un as în mânecă. Acest lucru a fost evident în mai multe ocazii, ultima dintre ele în luna mai a anului trecut, când peste 8.000 de imigranți au intrat în Ceuta, majoritatea înotând printre digurile de frontieră. Inacțiunea Rabatului, care a permis trecerea, a avut loc într-un context de disconfort față de Spania pentru că a permis intrarea liderului Frontului Polisario, Brahim Gali, bolnav de Covid și după câteva luni de bătălie diplomatică în întreaga UE pentru a accepta suveranitatea marocană peste Sahara Occidentală. De asemenea, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pune această carte, a imigrației regulate, pe o bază recurentă: astfel încât criticile pentru atacul asupra milițiilor kurde să înceteze în Siria, pentru a reduce la tăcere vocile care îl acuză de un autoritarism în creștere sau pentru a cere banii pe care UE îi oferă în schimbul primirii pe teritoriul său a aproape patru milioane de refugiați sirieni, notează El Pais.
Mai la nord, Comisia Europeană a avertizat în ultimul său raport despre cazul Belarusului, care, în iunie 2021, a organizat „trafic ilegal de migranți către UE”. Mai întâi în Lituania; apoi în Polonia și Letonia. Obiectivul: să facă presiune pentru sancțiunile impuse de Cei 27, pe lângă cele aplicate de Statele Unite, Regatul Unit și Canada. „Cazul Belarusului este diferit, deoarece nu a fost folosit ca țară de tranzit”, punctează Philippe de Bruycker, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles, specializat în migrație și azil. „Dar regimul lui Aleksandr Lukaşenko a înțeles că ar putea folosi imigrația ca armă politică”.
Imigrația neregulamentară, analizează Garcés, „este una dintre cele mai înspăimântătoare probleme, sau cel puțin așa se prezintă, în cadrul UE”. Cu toate acestea, „intrările neregulate nu mai sunt o problemă, așa cum a recunoscut Comisia însăși; cifrele a aproximativ 100.000 de sosiri în 2019 sunt ridicole”, spune el, comparativ cu 2015, când aproximativ 1,8 milioane de persoane au accesat clubul comunitar. „Imigrația este țapul ispășitor pentru alte crize suferite de Uniune, cum ar fi statul bunăstării, economia, clima …”, spune Garcés. Dar retorica populistă națională în creștere în prea multe puncte ale geografiei comunității a făcut din migrație unul dintre marile sale steaguri politice.
Spania are multe de spus, dar cerințele sale nu sunt îndeplinite
„Perspectiva spaniolă a fost de ani de zile să obțină mai mult ajutor de la UE, nu numai în ceea ce privește resursele, ci mai ales în distribuția primirii persoanelor care sosesc”. Ideea este aceeași, continuă Carmen González, cercetător principal la Institutul Regal Elcano, care ridică problema Italiei: „Faptul că suntem situate la Marea Mediterană nu ne face singurii responsabili de primirea migranților, întrucât atât Spania, cât și Italia aparțin spațiului Schengen”.
Alternativele la externalizarea politicii de migrație, care plasează Uniunea într-o poziție slabă în fața strategiilor de presiune, sunt evidente pentru Ruth Ferrero, profesor de Științe Politice la Universitatea Complutense din Madrid: „Să se deschidă căi de tranzit sigure și legale”, astfel încât lupta împotriva fluxurilor neregulate să fie mai credibilă și mai legitimă.
Există, susține expertul, multiple mecanisme care există deja: acordarea vizelor de muncă și de ședere de la sursă, precum și deschiderea coridoarelor umanitare și acordarea vizelor umanitare pentru refugiați. „Nu ar fi necesar să inovăm în ceea ce privește politicile, ci să aplicăm instrumente pe care, din păcate, statele nu vor să le folosească”, spune el.
Potrivit experților consultați, soluția presupune și aprofundarea relațiilor diplomatice, încurajarea colaborării instituționale și polițienești și conceperea unor acorduri economice pentru dezvoltarea acestor țări, subliniază experții. Fără a uita, avertizează De Bruycker, de la Universitatea Liberă din Bruxelles, că țara care nu permite depunerea cererilor de azil încalcă legislația europeană și internațională. „Folosirea migranților pentru a-i trimite în alte țări este inumană și degradantă”, critică el. „Dar, din partea UE, neacordarea de ajutor umanitar acestor imigranți este posibil o încălcare a Convenției de la Geneva [privind protecția civililor în perioade de conflict]”, adaugă De Bruycker.
Rutele mediteraneene centrale
Mai mult de unul din trei imigranți ilegali care au intrat în Uniunea Europeană până în acest an au făcut acest lucru pe rutele mediteraneene centrale. Italia a fost principalul punct de sosire, potrivit cifrelor de la Bruxelles. Aceste date arată o schimbare importantă de tendință: de la pandemie, cea mai mare greutate migratorie apasă în centrul și vestul Mediteranei. Dacă numărul sosirilor în Malta a scăzut drastic, Italia a înregistrat o creștere bruscă: 41.000 de persoane au debarcat pe țărmurile sale, jumătate din Libia și aproape 40% din Tunisia.
Deși numărul total de intrări neregulate rămâne considerabil sub nivelurile crizei migrației din 2015, cifrele încep să crească după oprirea generalizată a activității cauzată de criza sănătății. În aceste prime nouă luni ale anului, numărul imigranților care au trecut frontierele Uniunii se ridică la 120.000, ceea ce reprezintă cu 43.000 de persoane mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut și cu aproape 30.000 mai mult decât în 2019.
Sosirile în Spania au crescut puternic, după cum se reflectă în raportul executivului comunitar: până în 2021 au ajuns 25.852 de persoane, cu 54% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. O creștere cauzată, în mare măsură, de sosirile în Insulele Canare, care s-au dublat.
Între timp, situația rutelor migratoare din estul Mediteranei este „calmă”, potrivit ultimelor date oficiale, cu o scădere considerabilă de 58% a numărului de intrări în Grecia până în acest an. În această zonă, doar Cipru a înregistrat o creștere a sosirilor, care s-au dublat.
