Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune organizarea unui 'Task-force' naţional, care să se ocupe de conturarea proiectelor care pot fi finanţate prin intermediul iniţiativei Junker, a declarat vineri Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, într-o conferinţă de presă.
'Apreciem iniţiativa Junker, referitoare la planul de investiţii anunţat de Comisia Europeană, în valoare de 315 miliarde de euro – din care 75 miliarde euro pentru IMM-uri – menit să relanseze creşterea economică în Europa şi să readucă mai mulţi oameni în câmpul muncii', a afirmat Ovidiu Nicolescu.
'Acest plan era absolut necesar pentru relansarea Europei la nivel global şi la nivelul fiecărei ţări şi este esenţial ca România să valorifice această şansă. Tocmai de aceea, propunem organizarea unui ^Task-force^ naţional, care să se ocupe de conturarea proiectelor care pot fi finanţate prin intermediul iniţiativei Junker, şi de stabilirea mecanismelor de colaborare cu Comisa Europeană, pentru a se valorifica oportunităţile', a mai spus reprezentantul CNIPMMR.
Potrivit acestuia, din cadrul 'Task-force-ului' naţional ar trebui să facă parte: reprezentanţii principalelor ministere, reprezentanţii principalelor autorităţi de implementare a fondurilor europene, reprezentanţii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, reprezentanţii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional şi un reprezentant al delegaţiei Uniunii Europene la Bucureşti.
AGERPRES