Instabilitatea politică şi criza economică au redus afacerile şi profitul a peste 50% dintre firmele mici şi mijlocii în acest an, cel mai mare număr al IMM-urilor afectate fiind din sectorul comerţului şi industriei, potrivit unui studiu al Consiliului pentru IMM-uri şi firma Cult Market Research. Studiul, prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, a fost realizat prin chestionare aplicate în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private
Instabilitatea politică şi criza economică au redus afacerile şi profitul a peste 50% dintre firmele mici şi mijlocii în acest an, cel mai mare număr al IMM-urilor afectate fiind din sectorul comerţului şi industriei, potrivit unui studiu al Consiliului pentru IMM-uri şi firma Cult Market Research.
Studiul, prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, a fost realizat prin chestionare aplicate în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) la începutul lunii noiembrie, volumul eşantionului fiind de 228 de chestionare valide.
Astfel, 58,8% dintre respondenţi au apreciat că în acest an vor avea vânzări sub nivelul din 2008, 17,1% că au afaceri peste anul trecut şi 9,7% au raportat o constanţă a indicatorului.
Cele mai multe firme care au raportat o scădere a afacerilor au provenit din sectorul comerţului, 71% dintre intervievaţii din acest domeniu indicând o reducere a vânzărilor. De asemenea, 69% din IMM-urile din industrie au arătat că afacerile le-au scăzut în acest an, în timp ce din construcţii 65% dintre firme au fost afectate.
Cele mai multe dintre firmele care apreciază că vânzările au scăzut acuză o depreciere de 25-30%, respectiv 27,6% dintre respondenţi, în timp ce 15,6% au indicat reduceri de sub 25% şi 5,1% peste 50%. Peste 50% dintre întreprinzătorii intervievaţi nu au putut aprecia ritmul scăderii.
În ceea ce priveşte creşterea afacerilor, cei mai mulţi – 38,4% – au răspuns că au avut rezultate peste 2008 cu sub 25%, 15,5% – între 25% şi 30% şi 5,2% – peste 50%. Cele mai multe firme care au raportat creşteri provin din domeniul serviciilor.
Totodată, 66,7% dintre firmele respondente prognozează pentru 2009 o scădere a profitului, dintre care 41,7% se aşteaptă la câştiguri mult mai scăzute. În acelaşi timp, 17% dintre IMM-uri mizează pe o creştere a profitului faţă de 2008.
35% din cauzele scăderii afacerilor aparţin statului
Cauzele care au afectat activitatea firmelor sunt în opinia a 55,3% dintre respondenţi instabilitatea politică, iar pentru 44,3% criza la nivel global. De asemenea, instabilitatea fiscală şi politicile băncilor de a creşte dobânzile şi a bloca creditele sunt alte cauze semnificative.
„Potrivit studiului, 35% din cauzele scăderii afacerilor aparţin statului, 25% mediului politic instabil, 22% băncilor şi doar 18% crizei. Asta arată o capacitate foarte redusă a statului de a gestiona criza. Astfel, o criză care a apărut din cauze exogene ne-a afectat din cauza incapacităţii statului de a gestiona criza”, a declarat, în conferinţa de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR.
Clienţii întârzie plăţile
La întrebarea legată de principalele probleme cu care firmele se confruntă în prezent, 68,9% dintre respondenţi au indicat întârzierea plăţilor din partea clienţilor sau partenerilor, 52,6% – scăderea cererii şi 45,2% – evoluţia cursului de schimb.
Conform distribuţiei răspunsurilor, criza economică a afectat în cea mai mare măsură veniturile obţinute din vânzări ale companiilor – 59,2%, lichidităţile – 56,6% şi dificultăţile la accesarea creditelor – 41,7%. În schimb, chiar dacă într-o măsură mai mică, perioada de criză a adus noi oportunităţi de afaceri, după cum subliniază 18% dintre respondenţi.
Reducerea cheltuielilor administrative şi diminuarea investiţiilor sunt cele mai importante măsuri care au fost luate de către antreprenori pentru a face faţă perioadei de criză. În acelaşi timp, întreprinzătorii susţin că cea mai bună politică în această perioadă, pentru a reduce efectele crizei, este menţinerea clienţilor existenţi, domeniu în care se investeşte cel mai mult, potrivit declaraţiilor respondenţilor.
Impozitul forfetar, o cauză a reducerii profitului
Studiul a arătat şi în ce măsură firmele sunt de acord cu creşterea salariului minim pe economie şi cu o eventuală modificare a fiscalităţii. Astfel, circa 50% dintre IMM-uri sunt de acord cu creşterea salariului minim pe economie, în timp ce 38,6% se declară împotrivă. Ambele variante propuse respondenţilor legată de fiscalitate, respectiv creşterea TVA, dar scăderea cotei unice, sau menţinerea TVA, dar creşterea cotei unice, au fost respinse de peste 50% dintre firme.
Una dintre întrebări s-a referit la efectele impozitului minim, la care 48,7% au răspuns că au fost afectaţi de acesta, iar un procent foarte apropiat, de 42,1%, că nu au fost afectaţi.
Firmele care au răspuns chestionarului au provenit în proporţie de 45% din sectorul serviciilor, 23,7% din industrie, 12,3% din comerţ, 8,8% din construcţii şi 3,5% din agricultură. Peste jumătate au fost firme mici şi mijlocii (între 10 şi 249 angajaţi), iar 36,4% microîntreprinderi.
SURSA: Mediafax