Fondul austriac de investiţii Immoeast, cu o expunere de 23,7% din totalul portofoliului pe piaţa românească, a confirmat rezultatele preliminare publicate în data de 5 august pentru anul financiar 2008/2009, în care s-a raportat cel mai dificil an de la înfiinţarea companiei cu pierderi de 2,37 miliarde euro, faţă de un profit net de 167,34 milioane euro în anul fiscal anterior, se arată în raportul financiar al fondului.
Valoarea activelor controlate de Immoeast se plasa, la 30 aprilie, la 10,67 miliarde euro, faţă de 10,42 miliarde euro în perioada similară a anului trecut. „Factorii care au determinat această situaţie dificilă sunt, pe de o parte, recesiunea economică masivă, care a început ca o criză pe piaţa imobiliară şi a continuat sub forma unei crizei financiare şi economice şi, pe de altă parte, de abuzurile conducerii, asigurată la acea dată de Constantia Privatbank”, se arată în comunicat.
Immoeast susţine că, de la schimbarea conducerii, care a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, fondul a făcut eforturi pentru „repararea greşelilor şi omisiunilor din trecut” şi stabilizarea profitabilităţii. Veniturile din chirii au crescut cu 28% în anul fiscal 2008-2009, la 282,7 milioane euro, de la 220,7 milioane euro în anul fiscal anterior.
Immoeast anticipează stabilizarea pieţei pentru 2010
Rezultatul EBITDA (profit înainte de includerea taxelor, dobânzilor, deprecierii şi amortizării) a urcat cu 12%, la 163,4 milioane euro, de la 146,1 milioane euro. Immoeast a înregistrat un deficit de 913,2 milioane euro din operaţiuni financiare şi reevaluarea activelor imobiliare, faţă de un câştig de 251 milioane euro în anul fiscal 2007-2008. Totodată, deprecierea proiectelor de dezvoltare, amortizările activelor intangibile şi deprecierea creanţelor au generat o pierdere de 822,9 milioane euro. Immoeast anticipează o „situaţie stabilă” pentru anul financiar 2009-2010, însă nu exclude deprecieri pe pieţe sau categorii de active din Europa de Est.
Reactivarea proiectelor blocate
Immoeast a mai anunţat că ar putea reactiva, selectiv, o parte dintre proiectele îngheţate sau suspendate în ultimele 12 luni din cauza crizei financiare. Numai în perioada mai-octombrie 2008, Immoeast a amânat sau anulat 54 de proiecte pe piaţa românească, cu o valoare de piaţă estimată la 2,4 miliarde euro. Portofoliul Immoeast în România cuprindea, la 31 octombrie 2008, 80 de proprietăţi, cu o suprafaţă închiriabilă de peste 2 milioane de metri pătraţi şi o valoare estimată la puţin peste un miliard de euro. Reprezentanţii fondului au declarat recent că s-au găsit soluţii pentru 80% din proiectele de pe piaţa locală.