Încasările companiei sunt în creştere faţă de anul anterior cu circa 200.000 de euro şi au o pondere de 8% în veniturie totale ale grupului. Proprietăţile locale ale Immofinanz reprezintă 10% din portofoliul total al companiei. Grupul deţine în România 88 de proprietăţi (18 investiţii finalizate, 60 de proiecte în curs de analiză şi 10 în curs de dezvoltare), cu o valoare de 1.034,5 milioane de euro.
Austriecii au investit până acum 679,2 mil. euro în cele 18 proprietăţi funcţionale, au în dezvoltare proiecte în valoare de 316,5 mil. euro şi analizează proiecte de 38,7 mil. euro.
Portofoliul curent de investiţii este constituit din nouă clădiri de birouri (12,9% din totalul portofoliului de clădiri de birouri), şase proprietăţi în zona de retail (10,1% din întregul portofoliu de retail) şi trei centre logistice (2,9% din întregul portofoliu de logistică).
Veniturile din dezvoltarea de proprietăţi au fost în valoare de 19,8 milioane de euro înainte de efectele cursului valutar înregistrate în anul financiar 2011/2012. Acest lucru reflectă o creştere impresionantă faţă de anul anterior (17 milioane de euro) şi se datorează reevaluării câştigurilor. La nivel de grup, România contribuie cu 41,1% din totalul de venituri din dezvoltarea de proprietăţi înainte de efectele cursului valutar.
Rezultatele operaţiunilor din România s-au îmbunătăţit de la 17 milioane de euro la 46,8 milioane, ceea ce reprezintă 9,8% din rezultatele operaţionale totale ale Immofinanz Group.
Profitul operaţional înregistrat în România reprezenta 91,1 milioane la sfârşitul anului 2011/2012 – ceea ce înseamnă 13,2% din EBIT la nivelul întregului grup. Rezultatele pentru România includ şi rezultatele financiare ale Adama, companie specializată în dezvoltări rezidenţiale.
Creşteri şi la nivel de grup
Compania a raportat o creştere de 1,2% a veniturilor din chirii la nivel de grup de la 578,9 milioane de euro în anul financiar trecut la 587,7 milioane de euro. Aceasta a fost susținută îndeosebi de segmentul de retail. Rezultatele operaționale au totalizat 478,6 milioane de euro, ceea ce reprezintă un plus de 4,3% (458,7 milioane de euro în 2010/11).
Profitul net pentru anul financiar 2011/2012 a scăzut până la 271,4 milioane de euro (313,5 milioane de euro în 2010/11), în principal din cauza efectelor negative ale evaluării derivatelor financiare.