Pieţele europene de proprietăţi imobiliare oferă investitorilor o valoare mai bună în comparaţie cu cea din primul trimestru al anului, conform celui mai recent studiu DTZ Fair Value Index.
Indicatorul, care măsoară gradul de atractivitate pe care îl prezintă pieţele comerciale în lume, se află în prezent la valoarea 41 pentru Europa, prezentând o creştere de la 32 în T1 2011. Valoarea indicelui a crescut, în pofida aspectului economic înrăutăţit, cauzat de nesiguranţa faţă de criza datoriilor în zona Euro.
Creşterea scorurilor urmează după două trimestre consecutive de scădere, şi reflectă reducerea randamentului obligaţiunilor de stat pe pieţele principale, observată pe parcursul ultimelor luni. În contextul unui randament al obligaţiunilor guvernamentale comprimat în multe ţări, în special în Germania şi Franţa, proprietăţile de top sunt mult mai atractive. Cele din urmă generează venituri operaţionale ce oferă randamente mai mari şi o valoare de capital stabilă în perspectivă.
Numărul pieţelor “fierbinţi” din Europa, a crescut de la 10 în primul trimestru la 11 în cel de-al doilea, iar 18 pieţe au fost evaluate ca trecând din categoria “reci” la “calde”. Numărul pieţelor “reci” a scăzut de la 46 la 28 în periada analizată. Majoritatea pieţelor “fierbinţi” sunt în sectoarele birouri şi retail, din Europa Centrală şi de Est, precum Moscova (bioruri şi retail), Bucureşti şi Praga (retail). Consultanţii DTZ preconizează că aceste pieţe vor prezenta o creştere substanţială de capital pe termen mediu, generată de comprimarea puternică a yield-urilor şi de creşterea semnificativă a chiriilor, ce compensează riscul mai mare perceput pe aceste pieţe.
România atractivă şi nu prea
„În linie cu tendinţa înregistrată în întreaga Europă, atractivitatea proprietăţilor imobiliare creşte şi în România, pe fondul unei perspective economice incerte. În ultimul trimestru, retailul a rămas sectorul cel mai atractiv pentru investitori, mai ales din cauza valorilor de capital relativ reduse ale proprietăţilor comerciale, coroborate cu chiriile stabile. De asemenea, sectorul industrial şi-a crescut atractivitatea datorită yield-urilor ridicate şi a potenţialului de uşoară creştere a nivelului chiriilor. Sectorul de birouri, prezintă o creştere modestă a atractivităţii faţă de primul trimestru al anului 2011, în special din cauza lipsei de spaţii disponibile şi a uşoarei creşteri a cererii de ocupare. Pe măsură ce creşte Fair Value Index şi, astfel, atractivitatea proprietăţilor imobiliare, acest lucru ar trebui să se reflecte teoretic într-o creştere în viitor a volumului tranzacţiilor. Cu toate acestea, incertitudinea actuală a evoluţiei pieţei face ca orice astfel de prognoză să fie prematură”, comentează Bogdan Sergentu, Head of Valuations and Consulting în cadrul DTZ Echinox.