Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în care Impact a vândut şi închiriat 150 de unităţi locative, în primele nouă luni ale lui 2010 s-au contractat 100 de locuinţe, inclusiv rezervări: 67 de vânzări şi 33 de închirieri. Dintre acestea, în primele luni din 2010 au fost predate 80 de locuinţe.
„Partea bună este că operaţiunile din ultimele trei luni generează profit, pierderea majoră fiind generată de cheltuielile financiare, în principal cheltuieli cu dobânzile. Subliniem că avem toate creditele achitate fără restanţe sau întârzieri de plată”, a declarat Carmen Săndulescu, directorul executiv al companiei.
Pe lângă activitatea de vânzare a locuinţelor finalizate, Impact a oferit spre vânzare şi loturi de teren pentru construcţia de case, blocuri şi spaţii comerciale. În acest sens au fost semnate antecontracte pentru vânzarea de terenuri în sumă de 200.000 euro.
Împrumut reeşalonat
Cheltuielile directe ale Impact s-au diminuat cu 44% în primele nouă luni din 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită restructurării activităţii care are ca scop creşterea eficienţei companiei.
Impact raportează şi dublarea lichidităţii companiei, care se datorează, pe de o parte, reeşalonării unui împrumut în valoare de 12,8 mil. euro la Piraeus Bank şi, pe de altă parte, faptului că Impact deţine un portofoliu de active suficient de lichide pentru a asigura achitarea datoriilor curente. Compania a rambursat credite în valoare de 3,86 mil. euro în primele nouă luni ale acestui an.
Soldul disponibilităţilor băneşti a scăzut cu circa 9 mil. lei în acest interval, tocmai ca urmare a plăţii creditelor bancare ajunse la scadenţă, dar şi a unor rambursări anticipate.
Datoriile pe termen scurt ale Impact s-au redus în primele nouă luni cu 56% faţă de perioada similară a anului trecut. Rata datoriei a scăzut şi ea de la 34% la 32% în intervalul amintit.