Acesta este cel mai bun rezultat înregistrat de companie din 2008 până în prezent, la şase luni de activitate. În medie au fost contractate lunar 50 de apartamente, cu un record de vânzări de 72 de locuinţe în luna martie a acestui an, se arată într-un comunicat al companiei. Cele mai căutate au fost apartamentele cu două camere (175 unităţi), urmate de cele cu 3 camere (103 unităţi). Tranzacţiile au fost realizate în procent de 28% prin Prima Casă.
Compania a vândut anul trecut 374 de apartamente în cadrul Greenfield, pentru care a încasat circa 23 mil. euro. Compania a vândut 34 de unităţi din fondul locativ vechi, construit înainte de intrarea omului de afaceri Gheorghe Iaciu în acţionariat, şi 340 de apartamente din ansamblul Salcâmilor, început în 2014 ca parte a aceluiaşi proiect
În ultimii doi ani, noua echipă a Impact a construit 924 de apartamente, grupate în 35 de blocuri. În prezent sunt demarate lucrările la ansamblul Platanilor, care va avea până în primăvara anului viitor 21 de blocuri cu 476 de apartamente. Ţinta dezvoltatorului este să încheie anul cu 772 de apartamente vândute. Impact a încheiat anul trecut cu o pierdere de 1 mil. euro, după ce în 2014 înregistrase profit. Reprezentanţii companiei au explicat pentru Capital că, anul trecut, Impact a constituit provizioane adiţionale în valoare de 3,8 mil. euro pentru un litigiu cu ANAF soluţionat în acest an, când firma a reluat provizionul şi a marcat din nou profit.