Compania Impact Developer & Contractor, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Greenfield din Băneasa, a anunţat că în primul trimestru al acestui an a încheiat contracte de vânzare de imobile şi terenuri şi de închiriere în valoare de 5,2 mil. lei (1,2 mil. euro).
Investitorul imobiliar a vândut şi închiriat un număr de 15 unităţi locative şi loturi care însumează circa 1.800 mp. Impact a început încă din 2010 o campanie de vânzare a circa 120 de hectare de teren pe care îl are în portofoliu. Preţul terenurilor variază între 50 şi 350 de euro/mp, în funcţie de locaţie. Proprietarii companiei vizează persoanele interesate de achiziţia unor loturi în suprafaţă medie de 300 mp.
Reprezentanţii Impact au menţionat că în primul trimestru al anului au preferat să conserve cât mai mult din patrimoniul deţinut, deoarece tendinţa de diminuare a pieţei rezidenţiale continuă.
În această perioadă, compania a realizat 80% din planul de vânzări pe care şi l-a propus. Rezultatele financiare aferente primului trimestru indică o pierdere de 4,33 mil. lei, cu circa 2 mil. lei peste pierderea bugetată. Reprezentanţii dezvoltatorului pun pierderea pe seama deprecierii leului faţă de euro şi pe pierderea din exploatare.
La sfârşitul lunii martie, creditele Impact au ajuns la circa 19 mil. euro, ceea ce indică o rată a datoriei de circa 27%, calculată ca raport între totalul datoriilor şi totalul activelor, cu circa 3% mai mică decât în perioada similară a anului trecut.
Valoarea totală a activelor companiei la sfârşitului primului trimestru era de peste 399 milioane lei, în timp ce activele nete erau de circa 297 milioane lei.
„În primul trimestru din 2012 am pus la punct noul produs «loturi cu case», care pe de o parte vine în întâmpinarea noilor cerinţe – mai modeste – ale pieţei şi pe de altă parte răspunde strategiei de conservare a activelor companiei”, a declarat Carmen Săndulescu, directorul executiv al Impact.
Terenurile scoase la vânzare sunt situate în zona Amber din Sectorul 1 a Bucureştiului.