Compania de dezvoltare imobiliară Impact Developer & Contractor, din care omul de afaceri Gheorghe Iaciu deţine 49%, poartă discuţii, pentru un eventual parteneriat, cu DAMAC Properties, companie responsabilă de dezvoltarea a circa o treime din turnurile rezidenţiale din Dubai.
„Acum zece zile au venit în România nişte reprezentanţi ai DAMAC din America pentru a prospecta piaţa locală. S-au uitat la două firme listate la bursă: Impact şi Globalworth (companie listată la Bursa de la Londra, controlată de Ioannis Papalekas, n.red.). Am avut o întâlnire cu ei şi urmează ca în perioada următoare să vină în ţară şeful lor. Există în Bucureşti terenuri care se pretează pentru dezvoltări de lux, pe lângă parcuri, şi în funcţie de discuţiile cu DAMAC vom vedea dacă vom cumpăra astfel de proprietăţi“, a declarat Lucian Mateescu, directorul general al Impact.
Potrivit acestuia, nu au fost discutate detalii legate de modalitatea de colaborare, fiind luate în calcul mai multe variante, printre care intrarea în acţionariatul Impact şi un parteneriat de dezvoltare a unui proiect. Mateescu spune că în eventualitatea stabilirii unui parteneriat de dezvoltare ar trebui să se investească într-un bloc de lux cu cel puţin 100 de apartamente.
Compania DAMAC este controlată în proporţie de 85% de Hussain Sajwani, a cărui avere este estimată la 4 mld. dolari şi care îl plasează pe poziţia 22 într-un top al celor mai bogaţi arabi din lume. În septembrie 2014, compania a fost evaluată la peste 4 mld. dolari.
DAMAC este responsabilă de 27% din zgârie-norii cu locuinţe, cu înălţime de peste 250 de metri, care vor străpunge cerul Dubaiului până în 2016. Compania deţine cinci din cele mai înalte 19 turnuri rezidenţiale din Emirate, potrivit companiei de consultanţă Urban Habitat. Înălţimea totală a turnurilor DAMAC atinge 1.482 metri, adică o pondere de 26% din înălţimea totală a celor 19 turnuri (5.645 metri). Cele 361 de etaje din toate turnurile DAMAC depăşesc un sfert din totalul listei de 19 proprietăţi. DAMAC Heights din Dubai Marina este al şaptelea cel mai înalt turn rezidenţial din Emiratele Arabe Unite la cei 335 de metri ai săi şi 86 de etaje, în timp ce Ocean Heights este pe locul nouă cu 310 metri şi 83 de etaje.
În decembrie 2013, DAMAC Properties a devenit prima companie imobiliară din regiunea Orientului Mijlociu care s-a listat la Bursa de la Londra prin intermediul unui program de certificate globale de depozit (global depository receipts) – CGD. Un CGD este un certificat care reprezintă un bloc de acţiuni dintr-o companie. De obicei, acestea sunt emise de firme din state cu pieţe emergente pentru a permite investitorilor străini să cumpere acţiuni mai uşor. În cazul DAMAC, blocurile de acţiuni emise pe bursă au provenit de la Hussain Sajwani, preşedintele executiv şi fondatorul companiei, care şi-a vândut o parte din participaţia sa.
Printre proiectele extravagante ale DAMAC se numără o dezvoltare cu tematică hollywoodiană, care necesită o investiţie de 1 mld. dolari şi urmează să prindă contur în Dubai. Proiectul este realizat în parteneriat cu producătorul de filme Paramount Group. Dezvoltatorul a mai anunţat că lucrează cu mogulul american Donald Trump la construcţia unui nou teren de golf în Dubai.