IMPACT Developer & Contractor SA, unul dintre cei mai mari dezvoltatori rezidențiali din România, activ pe piață de 31 de ani și listat la Bursa de Valori București de 25 de ani, și-a anunțat strategia de dezvoltare pentru următorii șase ani. Potrivit reprezentanților companiei, IMPACT dorește să depășească 1 milion de metri pătrați dezvoltați, respectiv peste 10.000 de locuințe pe segmentul mediu accesibil.
Proiecte mari și sustenabile
În prezent dezvoltatorul deține peste 73 hectare de teren în București, Iași și Constanța, proprietăți pe care se dezvoltă proiectele Greenfield Băneasa, Greenfield West, și Luxuria Verdi Park în București, Boreal Plus în Constanța și Greenfield Copou în Iași.. Proiectelor aflate în diverse faze de dezvoltare în acest moment li se vor adăuga altele noi, compania aflându-se în faza de prospectare și evaluare.
”Așa cum am făcut și până acum, dezvoltăm proiecte pe suprafețe mari, în locații unice și remarcabile, cu vecinătăți verzi, construite la standardele nZeb și BREEAM Excellent. Toate dezvoltările noastre sunt proiectate pentru a respecta principiile sustenabilității, folosind tehnologii durabile, respectiv utilizând surse alternative de energie și soluții de tip smart city. ”, spune Constantin Sebeșanu, CEO al IMPACT Developer and Contractor. De altfel, anul trecut compania a înființat un departament de ESG (mediu, social și guvernanță corporativă), unul dintre primele de pe piața locală, care va pune la dispoziția investitorilor raportări non-financiare conform obligațiilor asumate de către companii în baza Cadrului pentru Obligațiuni Verzi. Compania intenționează să emită obligațiuni verzi pentru finanțarea și refinanțarea proiectelor existente, proiecte sustenabile ce contribuie la obiectivul de mediu al atenuării schimbărilor climatice și la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă a Națiunilor Unite. Cadrul pentru Obligațiuni Verzi definește criteriile de eligibilitate în patru domenii: clădiri verzi, gestionarea durabilă a apei și a apelor uzate, energie regenerabilă și transport curat.
2021 a fost anul consolidării
În primele nouă luni ale anului trecut, IMPACT a înregistrat o creștere record a pre-vânzărilor de locuințe, cu 51% mai multe decât în aceeași perioada a anului anterior La finalul primelor nouă luni din 2021, IMPACT înregistra pre-vânzări cu o valoare totală de 40,9 milioane de euro care se vor transforma în venituri până în 2024.
”Interesul extraordinar pentru dezvoltările IMPACT reprezintă un puternic semnal pozitiv pentru acționarii și investitorii noștri și ne face optimiști în ceea ce privește atingerea obiectivelor asumate”, mai spune Sebeșanu. De asemenea, completează acesta, în perioada menționată acțiunile companiei și-au dublat valoarea, IMPACT devind unul dintre ”unicornii” Bursei de la București, cu peste un miliard de lei capitalizare bursieră, iar indicatorii companiei, cum ar fi debt-to-assets, și-au păstrat valorile excelente. Aceste evoluții sunt cu atât mai importante cu cât anul 2021 a marcat demararea unui ciclu nou de producție cu stocuri reduse de locuințe la vânzare, pe fondul vânzării, aproape integral, a primelor faze de dezvoltare la Greenfield Băneasa, proiectul de referință al companiei..