Cercetătoarea Cynthia Rosenzweig este de părere că problema alimentară este crucială în lupta împotriva încălzirii globale. Ea a obținut în aceste zile Premiul Mondial pentru Alimentație, ca urmare a numeroaselor cercetări în cadrul NASA, la cunoscutul Centru Spaţial Goddard.
În opinia sa, schimbările climatice nu pot fi combătute fără să avem în vedere emisiile de gaze cu efect de seră din sistemele alimentare.
„Munca noastră, printre altele, arată că aceste emisii reprezintă aproximativ o treime din totalul emisiilor umane.
În același timp, securitatea alimentară pentru toți depinde de schimbarea climatului. Pe măsură ce intrăm într-un deceniu crucial pentru acțiunea climatică, hrana trebuie să fie pe masă”, a arătat cunoscuta cercetătoare, potrivit AFP.
Efectele încălzirii globale asupra alimentației, în viziunea cunoscutei cercetătoare
În ceea ce privește efectele încălzirii globale asupra alimentației, ea a menționat faptul că ”temperaturile ridicate în general sunt dăunătoare pentru culturi, deoarece le accelerează creșterea, astfel încât au mai puțin timp să producă cereale”.
„Acest lucru reduce foarte mult randamentul. Și apoi sunt evenimentele extreme care au loc în momente critice, cum ar fi un val de căldură în timpul polenizării porumbului. Ele cresc ca frecvență și intensitate în multe regiuni agricole”, a punctat ea
Potrivit lui Rosenzweig, încălzirea schimbă ciclul apei în multe regiuni agricole, cu mai multe secete şi mai multe precipitații abundente, deoarece aerul mai cald poate reține mai multă apă.
În unele zone producția agricolă ar putea scădea cu 20 până la 40%
„Cu cele mai recente scenarii climatice, echipa de modelare a culturilor din cadrul AgMIP (program de simulare a culturilor lansat de Cynthia Rosenzweig n.red.) a descoperit că impactul asupra unor regiuni agricole din întreaga lume ar trebui să se facă simțit mult mai devreme, chiar și la începutul anilor 2030. Este foarte curând”, a subliniat ea.
Potrivit cunoscutei cercetătoare, unele dintre aceste zone cheie în care aceste impacturi timpurii vor fi resimțite sunt în centrul Statelor Unite, Africa de Vest și Asia de Est. În Africa de Vest, producția agricolă ar putea scădea cu 20 până la 40% sau mai mult.
„Cu siguranță există o mișcare de transformare a sistemului alimentar”, a punctat ea.
Alimentația este sectorul cheie în materie climatică și îi conectează pe toți oamenii de pe planetă la încălzirea globală. Trebuie să ne transformăm sistemul alimentar pentru a asigura securitatea alimentară pentru toți și o planetă sănătoasă”, a conchis cercetătoarea.