Potrivit rezultatelor unui studiu recent, școala online și vacanța de vară au același efect asupra copiilor. S-a dovedit că randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu. Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioada pandemiei.
Un studiu efectuat de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt a ajuns la concluzia că școala online, o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, potrivit EFE.
”Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare” a acestora, afirmă Andreas Frey, profesor de psihologie pedagogică.
”Efectul este similar vacanţelor de vară”, rezumă el.
Studiul, despre care au scris mai multe mass-media germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social.
”Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei”, remarcă în acest sens Andreas Frey.
Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.
Pandemia a avut un impact negativ asupra copiilor
Pandemia de coronavirus ne-a afectat pe toți, inclusiv pe copii. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că unul din doi copii a fost diagnosticat cu anxietate.
Studiul Organizației Salvați Copiii România arată că peste 90% dintre copiii din România care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an, au dezvoltat tulburări emoționale. Acestea și-au făcut apariția din cauza pandemiei de coronavirus. Mai mult decât atât, studiul arată că un adolescent din doi a fost diagnosticat cu anxietate.
Studiul mai arată că un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid. Un procent de 8,1% din cazurile diagnosticate nu au legătură cu contextul pandemic actual.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea