Fotbalul nu a fost niciodata atat de risipitor. si nici atat de imprevizibil: Cupa Mondiala se joaca in Asia, ba chiar mai mult, in doua tari care sunt in mod traditional rivale; cursa investitiilor a fost de-a dreptul deliranta; toate conditiile sunt indeplinite pentru a face din acest Mondial cel mai scump din istorie, se afirma in ultimul numar al revistei franceze lunare Capital. Dovada este data chiar de Mondialul din 1998, desfasurat in Franta si care a fost urmarit de 32 miliarde de telespectatori pe parcursul a 29.000 de ore de transmisii in direct sau inregistrate. De data aceasta, Mondialul s-a intrecut pe sine. Valoarea drepturilor de transmisie televizata este de noua ori mai mare, iar sponsorii au cheltuit de doua ori mai mult. Cu toate acestea este greu de spus ca platitorii au facut o afacere buna. In primul rand, pentru ca meciurile se desfasoara atat in Europa cat si in America de Sud la ore aproape imposibile. In al doilea rand, planeaza o mare incertitudine asupra rentabilitatii evenimentului pentru canalele de televiziune. Canalul francez TF1 este deja prima victima. TF1, care are drepturile de transmisie TV in Franta, spera sa-si amortizeze costurile (60 milioane euro – drepturile de transmisie si sase milioane euro – costurile de productie) din reteta publicitara. Calculul era simplu. Daca „tricolorii” francezi ar fi ajuns in finala, TF1 ar fi vandut 30 de secunde de publicitate cu 220.000 euro, in caz contrar tariful era de 100.000 euro. Dezastrul a fost total. Franta nu a depasit faza grupelor, iar analistii se intreaba acum pe unde va scoate camasa canalul de televiziune TF1. De altfel, primele reactii la Bursa au si aparut, actiunile TF1 scazand cu 10%.
Pentru Federatia Internationala de Fotbal Amatori (FIFA) operatiunea Coreea – Japonia ar putea fi o deceptie. Proprietara a marcii „Cupa Mondiala”, FIFA este prima beneficiara a cresterii veniturilor provenite din drepturile de transmisie, din sponsorizari si din marirea vanzarilor de produse aflate sub licenta. Joseph Blatter, presedintele FIFA, a recunoscut: ” alegerea a doua tari gazda ne-a dublat cheltuielile.”
Dar FIFA are deja propriile probleme. Mai intai a venit falimentul firmei elvetiene ISL, companie care functiona pe post de agent de marketing. Se pare ca falimentul ar fi lasat o gaura de 200 milioane euro in conturile FIFA. O alta cauza este cresterea numarului de personal: in doi ani, FIFA a ajuns de la 50 la 230 de angajati permanenti. In fine, o a treia cauza este larghetea cu care presedintele Blatter a lansat, fara un control strict, programul de ajutor botezat „Goal” in valoare de aproximativ 100 milioane franci elvetieni. In 1998, la inceputul mandatului sau, Blatter s-a angajat sa verse, in patru ani, un milion de dolari catre fiecare dintre cele 204 federatii nationale afiliate la FIFA. Un mic cadou pentru Anglia, dar si un noroc neasteptat pentru Insulele Feroe, de exemplu. Dar toate aceste federatii mai mici au un cuvant important de spus atunci cand vine vorba de votarea presedintelui. Calculul lui Blatter s-a dovedit eficient. Chiar inainte de inceperea Campionatului Mondial au avut loc alegeri, iar Blatter a fost reales.
Mondialul acesta are si curiozitatile lui. „Patrii ale electronicii”, Coreea de Sud si Japonia nu dispun de echipamente de televiziune compatibile cu restul lumii. De aceea, grupul german Kirch, detinatorul drepturilor de transmisie TV, a adus la fata locului zece care de reportaj si mai bine de 200 de camere de luat vederi. Toata aceasta tehnologie este manuita de 2.500 de specialisti veniti din 26 de tari. Costurile acestei adevarate debarcari: 200 milioane franci elvetieni.
Dupa ce au fost alesi in 1996, coreenii si japonezii s-au dovedit a fi extrem de largi la punga. Opt miliarde de euro au inghitit infrastructurile sportive si de transport, adica de aproape patru ori mai mult decat au cheltuit francezii cu Mondialul din 1998. Te poti intreba: la ce vor servi cele 17 stadioane nou construite cu aceasta ocazie? Un lucru este cert: gazduirea Cupei Mondiale a fost pentru cele doua tari o chestiune de onoare. Cu atat mai mult cu cat relatiile dintre Coreea de Sud si Japonia cunosc de secole o rivalitate neimpacata.

Primii 20 de fotbalisti ai lumii castiga 144 milioane euro/an

Atunci cand au ales tarile asiatice, sefii FIFA au avut un scop nobil: sa exporte sportul cu balonul rotund. Aceasta a fost logica si in 1994, atunci cand „World Cup” a fost gazduita de Statele Unite. Rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor, „soccerul” fiind considerat, in continuare, un sport de fete. Ceea ce nu a impiedicat nationala SUA sa obtina la acest Mondial cateva victorii surprinzatoare.
Acest Mondial al tuturor recordurilor are si cativa mari castigatori: jucatorii. Ei sunt beneficiarii siguri ai unei dezvoltari, greu de imaginat, a fotbalului. Spre exemplu, Federatia franceza a cheltuit cu echipa 12 milioane de euro, ceea ce a insemnat, printre altele, inchirierea unui avion, cumpararea a sase tone de marfuri, mancare si material video ultrasofisticat. Din pacate pentru francezi, aceasta adevarata desfasurare de forte nu le-a folosit la nimic.
Zinedine Zidane, David Beckham, Luis Figo, Alvaro Recoba, Gabriel Batistuta, Roy Keane, Raul, Nakata, Michael Owen si Rivaldo sunt cei mai bine platiti fotbalisti din lume. Ei castiga intre 7 si 13,7 milioane euro pe an. Primii 20 de fotbalisti ai lumii incaseaza anual 144 milioane euro. „Acest sport a devenit ultimul stadiu al globalizarii. Imperiul balonului rotund este mai mare decat zona de influenta a Statelor Unite”, estimeaza cu un ton foarte serios Pascal Boniface, autorul cartii „Geopolitica fotbalului”. „Zidane, Beckham sau Raul sunt mai cunoscuti decat Jacques Chirac, Tony Blair, Jose Maria Aznar sau Bill Gates”, spune Boniface.
Dar imperiile sfarsesc prin a se prabusi. si astazi, crahul ameninta aceasta planeta fotbal imbatata de propria-i putere. De unde poate veni pericolul? De la dificultatile canalelor de televiziune care o finanteaza, fara masura, de un deceniu.

Factura cupei mondiale este de opt miliarde euro

· Stadionul din Suwon (Coreea de Sud) a costat 225 milioane euro. Inceputul lucrarilor a fost finantat de compania Samsung. Criza financiara din 1998 a obligat Samsung sa nu mai dea bani. Municipalitatea a decis sa lanseze o subscriptie publica. Aproximativ 42.000 de locuri pe stadion au fost scoase la vanzare. Costul
unui loc a fost 100.000 woni (75 euro), dar cumparatorii nu s-au inghesuit. Autoritatile n-au disperat. Au invitat functionarii sa bage mana in portofel si acestia nu au ezitat. Tipic asiatic.

· FIFA, maestrul de ceremonie, estimeaza ca va cheltui de doua ori mai mult decat prevazuse si aproape de trei ori mai mult decat la ultimul Mondial. Toata distractia a costat aproximativ 400 milioane euro, ceea ce a inclus cazarea, transportul si protectia jucatorilor, arbitrilor si oficialilor si instalarea unui sistem informatic compatibil intre cele doua tari organizatoare.

· In total, factura Mondialului atinge opt miliarde euro. Ea include instalatiile sportive (17 stadioane noi, trei renovate), infrastructura in domeniul transportului (gari, modernizari de aeroporturi) si costurile legate de securitate (o adevarata obsesie dupa 11 septembrie). Escaladarea cheltuielilor vine din rivalitatea dintre cele doua natiuni. La Seul s-a construit o noua arena de 64.000 de locuri, chiar daca in oras mai exista un stadion unde s-a desfasurat Olimpiada din anul 1988. De cealalta parte, Domul din Sapporo a fost construit cu 500 milioane euro, iar lucrarile s-au desfasurat sub „patronajul” mafiei japoneze – yakuza.

· Mondialul asiatic este cel mai scump din istorie. Japonezii, candidati inca din 1989, cu o luna inainte de coreeni, au platit 50 milioane de dolari pentru lobby, publicitate si receptii pentru a convinge FIFA. Suparati ca au ajuns sa organizeze doar „o jumatate de Mondial”, ei au mentinut cele zece stadioane prevazute in dosarul initial. De asemenea, organizatorii au pastrat si construirea de noi autostrazi si linii de metrou. r
r
• Coreenii au marit numarul de stadioane de la opt la zece, toate constructii noi. Coreea a accelerat construirea giganticului aeroport din Incheon, oras aflat la o ora de capitala Seul. Acest proiect se deruleaza pe o perioada mai lunga de timp, costa aproximativ cinci miliarde dolari dar nu poate fi legat foarte strict de sarbatoarea fotbalului. Dar coreenii s-au grabit si pentru ca japonezii au inaugurat o pista suplimentara pe aeroportul din Narita.r
r
• Concurenta dintre cele doua tari organizatoare a continuat si in ceea ce priveste repartizarea oraselor in care sa se desfasoare meciurile. Finala a fost adjudecata de Japonia (pe 30 iunie a.c., la Yokohama). Japonezii au facut presiuni, aducand ca argumente forta celor cinci parteneri oficiali (JVC, Toshiba, Fuji Xerox, Fujifilm si NTT, care au varsat 40 milioane dolari la FIFA pentru a-si pune numele pe panourile publicitare aflate pe teren). Coreenii nu au reusit sa aduca decat doi sponsori indigeni, Hyundai si Korean Telecom. Au cedat finala, dar au gazduit tragerea la sorti si meciul de deschidere. r
r
• Seul a reusit ca denumirea oficiala a competitiei sa fie „Mondial 2002 FIFA Coreea-Japonia”, in aceasta ordine. Rivalii lor s-au caznit si au reusit sa inverseze ordinea in reclame si pe biletele meciurilor din Japonia. Descoperind miscarea, coreenii s-au plans la FIFA si i-au determinat pe japonezi sa dea inapoi. Seul a facut concesia de a accepta preturi identice ale biletelor pentru ambele tari (100 dolari pentru grupe, 300 dolari pentru sferturile de finala si 1.000 dolari pentru finala). Suportabil pentru japonezi, dar prohibitiv pentru coreeni, care au un nivel de trai redus. r
r
• Cele doua tari au ajuns totusi la un punct comun: previziunile extrem de optimiste. Institutul Coreean pentru Dezvoltare (ICD), finantat de catre Guvern, estimeaza venituri de 11,9 miliarde dolari si crearea a 250.000 locuri de munca. Dentsu, gigantul japonez din domeniul publicitatii si agentul Comitetului de organizare, mizeaza pe incasari de 24 miliarde dolari. Exista insa si un mare risc, ca aceste cifre sa nu fie atinse. Institutiile amesteca, in calculele lor, efectul investitiilor publice cu cheltuielile presupuse pe care le vor face suporterii veniti la fata locului. Astfel, Dentsu isi imagineaza ca vor fi prezenti 800.000 de suporteri straini care vor cheltui, fiecare, intre 2.000 si 3.000 dolari in timpul sejurului. O asemenea afluenta, dubla fata de frecventa medie a lunii iunie, nu poate fi decat ipotetica intr-o tara ca Japonia, in care preturile mari ar putea descuraja sosirea suporterilor. Aceeasi incertitudine si in ceea ce priveste Coreea de Sud si care se refera la piata mondiala a turismului.