Primele semne ale nerăbdării turceşti de a reveni la gloria de altădată ar putea fi fricţiunile cu Israelul, deşi cele două ţări sunt într-o alianţă. Mai nou, de câţiva ani, Turcia oferă un sprijin masiv Palestinei, ameninţă că vor cere monitorizarea programului nuclear israelian şi promit că se vor opune oricărei încercări a Israelului de a exploata gazele naturale din Mediterana. Pe data de 7 septembrie, Turcia a mai făcut un pas în direcţia opusă Israelului, anunţând intenţia de a semna un tratat militar cu Egiptul.
În general, notează ziariştii ruşi de la Pravda, sentimentele anti-israeliene sunt în creştere în Egipt, Turcia şi recent “eliberatele” ţări arabe din nordul Africii. Acestea s-ar putea coaliza din nou împotriva Israelului, cum au făcut-o în anii ’60 şi 70, într-un scenariu pesimist. Doar că de data asta, Turcia nu va mai fi de partea Israelului. Iar Turcia, nu mai este cea din urmă cu 50 de ani, fiind astăzi cea mai puternică decât toate ţările arabe la un loc. Unii experţi consideră că activitatea militară intensă din ultima vreme din Turcia ar trebui să îngrijoreze. Turcii vor să trimită o nouă “flotilă a libertăţii”, vase cu provizii pentru Palestina, însă de data asta sub protecţia Marinei turce.
Răceala dintre Turcia şi Israel a devenit evidentă mai ales după 2008, în paralel cu eforturile de politică externă depuse de guvernarea islamistă a premierului Recep Tayyp Erdogan. După căderea lui Hosni Mubarak, turcii încearcă să exploateze la maxim puternicul sentiment islamist din această ţară. De asemenea, regimul lui Erdogan susţine activ mişcarea Fraţii Musulmani din ţările arabe din nordul Africii. În plus, Marina turcă a anunţat că îşi va spori activitatea şi în Marea Adriatică, o mişcare care ţinteşte influenţa în Bosnia şi Herţegovina, o altă zonă pe care turcii vor să o aducă sub influenţa lor. La fel, turcii vor să ofere sprijin şi marilor comunităţi islamice din Caucaz, o zonă cunoscută drept butoiul cu pulbere de la marginea Europei.
Cu un produs intern brut de 1,1 trilioane de dolari şi cu o creştere economică de 8,2%, cifre aferente anului 2010, Turcia este în acest moment puterea economică dominantă în Orientul Mijlociu, o situaţie complet diferită de cea în care s-a aflat ţara în ultimii 50 de ani. Obiectivul declarat al Turciei, de a adera la Uniunea Europeană, lansat în urmă cu câţiva ani, a căzut în derizoriu, după ce turcii şi-au dat seama că tocmai neapartenenţa la UE i-a făcut să fie imuni la crizele economice ale marii alianţe.