Implementarea Master Planului General de Transport va aduce un beneficiu de 473 de milioane de euro dintr-o investiţie (valoare actuală a costurilor) de 10,4 miliarde de euro, potrivit analizei cost beneficiu cuprinsă în documentul publicat pe pagina de Internet a Ministerului Transporturilor.
Acest lucru duce la un raport cost beneficiu de 1,05 şi o rată internă de rentabilitate economică de 5,6%. Pe scurt, scenariul pentru 2020 generează beneficii de 1,05 euro pentru fiecare un euro investit, se arată în documentul citat.
Potrivit planului, în evaluare au fost incluse toate proiectele care ar trebui să fie implementate până în anul 2020. 'În cadrul acestei analize, scenariul a fost comparat cu situaţia aşteptată în cazul în care sunt implementate doar proiectele asumate în prezent (scenariul de referinţă). Pentru realizarea analizei cost/beneficiu, toate proiectele au un program de construcţie/ implementare prezentat în fişele de proiect, dar, pentru coerenţă, se presupune că toate proiectele vor începe în 2020, cu o perioadă de evaluare de 30 de ani după deschidere', se explică în documentul citat.
Principalul scop al analizei economice este acela de a evalua dacă beneficiile proiectului sunt mai mari decât costurile generate, deci dacă merită ca acel proiect să fie implementat. 'Pentru a surprinde varietatea de efecte asupra economiei, analiza include elemente cu valoare monetară directă, precum economii din costurile de construcţie sau costurile de operare a autovehiculelor, elemente fără valoare monetară directă precum economii de timp, reducerea numărului de accidente şi impactul de mediu. Pentru a permite o comparaţie coerentă a costurilor şi beneficiilor în cadrul unui proiect, toate efectele au primit valoare financiară (adică le-a fost ataşată o valoare monetară) şi apoi au fost adunate pentru a determina beneficiile nete ale proiectului, se mai precizează în document, citat de Agerpres. Ministerul Transporturilor a analizat 530 de proiecte de infrastructură de transport pentru a fi propuse pentru testare în Master Planul General de Transport, 264 dintre acestea fiind modelabile.
În ceea ce priveşte valoarea proiectelor modelabile cu ajutorul Modelului Naţional de Transport în cadrul primei versiuni a Master Planului General de Transport, cu orizont de timp pentru implementare până în anul 2030, acestea au o valoare medie pe proiect de 325 de milioane de euro, se mai arată în comunicat. Dintre proiectele de infrastructură de transport un procent de 43% îl reprezintă cele de transport rutier în timp ce 36% sunt propuse pentru transportul feroviar. Valoarea totală estimată de investiţie a celor 264 de proiecte modelabile este de aproape 86 de miliarde de euro.