Codrin Ştefănescu, fost secretar general al PSD, continuă să-i simtă lipsa lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi să-l critice în acelaşi timp pe Marcel Ciolacu.
Social-democratul este sigur că PSD ar fi avut “un scor astronomic” dacă Liviu Dragnea ar fi fost şi acum preşedinte al partidului. “În mod cert depăşeam 60%”, afirmă Codrin Ştefănescu.
Cum s-a ajuns însă în această situaţie? “Am fost trădaţi şi din interior şi din afara partidului”, crede Codrin Ştefănescu, care dă vina pe profesori, medici, pensionari şi micii întreprinzători – cu toţii “au spus cā e mai bun Klaus şi PNL-ul”.
Acum, în ciuda faptului că echipa lui Dragnea a făcut tot ce se putea pentru români, PSD a ajuns să fie condus de Marcel Ciolacu şi “echipa sa securistoidă”, mai scrie Codrin Ştefănescu în postarea sa.
Mesajul integral publicat de Codrin Ştefănescu pe Facebook
“Dacā Dragnea era azi presedintele PSD, partidul ar fi avut un scor astronomic! La cât si-au bātut āstia joc de noi, cu o comunicare bunā si luāri de pozitii ferme, in mod cert depāseam 60%!
Dar nu a fost sā fie! Am fost trādati si din interior si din afara partidului! Profesorii, medicii, pensionarii, micii intreprinzātori au spus cā e mai bun Klaus si PNL-ul! Scorul a fost socant si sistemul a avut curajul atunci sā-l condamne pe Dragnea!
Desi am fācut tot ce se putea face pentru oameni, pentru interesul românesc. Prin urmare, noi psd-istii il meritām pe Ciolacu si echipa sa securistoidā, iar voi il meritati pe Ludovic si echipa sa sinistrā! Punct.”