Americanii n-au venit, acum o jumătate de secol, pentru a salva România. Vin acum, în schimb, urmaşii românilor care au emigrat în State pentru a ne da o mână de ajutor în educaţia tinerelor talente. Potrivit ultimelor rezultate publicate de New Jersey Association of Gifted Children, 5%-10% din populaţia lumii o reprezintă persoanele supradotate. Doar 2% din populaţia lumii se remarcă însă prin capacităţi extrem de mari. Conform psihologilor români, procentajul celor a
Americanii n-au venit, acum o jumătate de secol, pentru a salva România. Vin acum, în schimb, urmaşii românilor care au emigrat în State pentru a ne da o mână de ajutor în educaţia tinerelor talente.
Potrivit ultimelor rezultate publicate de New Jersey Association of Gifted Children, 5%-10% din populaţia lumii o reprezintă persoanele supradotate. Doar 2% din populaţia lumii se remarcă însă prin capacităţi extrem de mari. Conform psihologilor români, procentajul celor aflaţi în topul curbei lui Gauss se apropie de 4% din totalul populaţiei, ceea ce demonstrează că suntem o naţiune binecuvântată cu mai multe talente decât altele. Din păcate, le irosim. Copiii supradotaţi, care nu sunt integraţi într-un sistem educativ adecvat şi, ulterior, într-unul economic, politic şi de management pe măsură, emigrează în ţările care le oferă mai multe şanse de afirmare. Pierderile sunt uriaşe, dacă ne gândim la faptul, dovedit de cercetători, că dezvoltarea economică, socială şi culturală este în relaţie directă cu educaţia copiilor supradotaţi, prin utilizarea capacităţilor acestora ca vârf de lance în dezvoltare.
În România s-a creat cadrul legislativ necesar formării şi dezvoltării tinerilor supradotaţi, dar nu funcţionează. Matematicianul Florian Colceag, preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi) şi al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education), a reuşit în această lună să aducă în ţară doi dintre cei mai de seamă reprezentanţi din domeniul „gifted education“ la nivel mondial: Sally M. Reis, profesor la University of Connecticut, şi Joseph Renzulli, director al National Research Center on the Gifted and Talented din Statele Unite. La evenimentul organizat în Aula Academiei Române pentru susţinerea educaţiei de excelenţă, au fost invitaţi, alături de ministrul educaţiei, şi alţi reprezentanţi ai statului, dar şi ai mediului de afaceri. N-au venit nici unii, nici alţii. A venit, în schimb, un român născut în America. Un român care nu a învăţat un cuvânt în limba română, dar care vrea să sprijine financiar sistemul nostru educativ. Cu ajutorul străinilor, Florian Colceag speră să deschidă foarte curând o şcoală specială la Făgăraş.
„Această şcoală va organiza, pentru început, un program de enrichment (îmbogăţire a curriculei) pe direcţia inventicii, a noilor tehnologii, a dezvoltării de prototipuri tehnologice. Programele educative ce se vor dezvolta vor fi direcţionate către domenii de vârf şi cercetare ştiinţifică aplicată“, aflăm de la profesorul Colceag. Şcoala va avea şi o linie de creare de prototipuri ce vor putea intra în producţie în unităţile industriale. Iniţiatorii vor să dezvolte şi o linie de cercetare teoretică şi aplicată. Un astfel de exemplu de şcoală se găseşte nu mai departe decât la vecinii noştri din Serbia, la Petnica Science Center, pentru un campus de dimensiuni mici, aproximativ 3.000 de elevi pe an. Finanţarea centrului se rezumă la aproximativ două milioane de euro pe an, dar remarcabil este faptul că el a funcţionat şi înainte de 1944, prin contribuţia ţăranilor din zonă, care aduceau saci de cartofi pentru hrana elevilor.
„Pe parcurs, campusul din Făgăraş va dezvolta multe alte programe, însă programul de enrichment este esenţial pentru început. Cum Făgăraşul este aproape de centrul geografic al României, va putea primi un număr mare de elevi din toată ţara“, declară profesorul Colceag, în exclusivitate pentru Capital. „Nu vă pot spune când vom începe să dăm drumul programului, însă sperăm ca, într-un an, centrul să fie funcţional.“ Ce mai înseamnă un an, pe lângă atâţia pierduţi până acum!
Şcoala lui Neag din America vine si in România
Capital: Cum aţi ajuns în America şi de unde vi se trage filantropia care v-a adus recunoaştere din partea americanilor?
Raymond Neag: Eu m-am născut în America. Părinţii mei provin din România, de pe lângă Sibiu. Mie mi-au pus un nume de botez american, dar pe un frate de-al meu îl cheamă Traian, pe una dintre surori o cheamă Mărioara, pe alta, Letiţia. Aşa că am păstrat legătura cu locurile de origine, chiar dacă nu mi-am mai văzut rudele de 30 de ani. Cât priveşte actele mele filantropice, explicaţia este foarte simplă. Câştigam prea mulţi bani şi mi-am dat seama că nu-i voi putea cheltui niciodată, aşa că m-am gândit să donez o parte din ei.
Capital: Sunteţi un om de afaceri de succes în State. Cu ce vă ocupaţi?
RN: Acum sunt la pensie, dar am avut propria mea afacere în domeniul medical, al aparaturii şi echipamentelor de înaltă performanţă.
Capital: De ce nu aţi donat o parte din venituri în domeniul medical şi aţi optat pentru învăţământ?
RN: Când am luat hotărârea, m-am gândit să pun banii pe care nu-i pot cheltui să lucreze pentru alţii. La început, în 1996, am donat 1,5 milioane de dolari Universităţii din Connecticut, pentru programele privind dezvoltarea talentelor şi a copiilor supradotaţi. Am fost fericit că i-am pus la dispoziţia celor care nu aveau bani. Mi s-au întors prin satisfacţia imensă pe care am avut-o prin ceea ce am realizat.
Capital: În 1999, aţi oferit şi mai mult: 22 de milioane de dolari.
RN: Da, atunci şcoala şi-a schimbat şi numele, University of Connecticut’s School of Education devenind Neag School of Education, în onoarea mea. Statul a venit şi el să sprijine, un an mai târziu, proiectul în care m-a atras profesorul Renzulli, cu alte 3,4 milioane de dolari. Toate eforturile au dus şcoala în topul instituţiilor de învăţământ din ţară. Dar am făcut donaţii şi în alte domenii de care m-am simţit legat sau responsabil. În 2004, am oferit 10 milioane de dolari la UConn Health Center pentru crearea unui centru denumit după numele meu şi al soţiei, Carole and Ray Neag Comprehensive Cancer Center. Soţia mea a fost asistentă medicală. Grija pentru oameni a fost o constantă a vieţii noastre. În decursul anilor am făcut donaţii semnificative pentru ocrotirea copiilor, pentru spitale, dar şi pentru muzee şi şcoli publice.
Capital: Se pare că aţi fost extrem de econom, dacă v-au rămas atâţia bani pentru donaţii.
RN: Nu, am fost conştient că afacerile mele nu se pot dezvolta dacă nu investesc în oameni. Toate invenţiile şi descoperirile din domeniul medical au fost făcute de oameni care trebuiau susţinuţi material pentru a-şi dezvolta potenţialul. Toţi cei care am avut bani am contribuit la finanţarea programelor pentru tineri cu abilităţi speciale.
Capital: Inclusiv guvernul american?
RN: Da. Din cele 50 de milioane date anual de guvernul federal pentru educaţie, 1,2 milioane sunt direcţionate către aceste programe pentru supradotaţi. Acestor sume li se adaugă altele pentru investiţii, suport tehnic. În plus, fiecare stat are bugetul său local. În Florida, spre exemplu, guvernul alocă 50 milioane de dolari pentru supradotaţi. Efortul public-privat este comun.
Capital: De ce aţi venit în România?
RN: Pentru a-mi vedea rudele, dar şi pentru a vedea unde şi cum voi investi în dezvoltarea unor şcoli sau programe speciale pentru copiii supradotaţi.
Soluţii pentru amatorismul decizional
Eu însumi am participat, timp de mai mulţi ani, într-un program de pregătire în matematică la nivel de excelenţă pentru olimpiade. Rezultatele sunt deja foarte vizibile: peste 300 de matematicieni profesionişti şi peste 70 de profesori universitari în cele mai celebre universităţi din lume. Numele lor sunt de referinţă în lume, fiind în topul cercetării mondiale, dar sunt nişte necunoscuţi în România.
Îmi amintesc spusele lui Radu Constantinescu, fost olimpic internaţional la matematică, actualmente tânăr director al uneia dintre cele mai mari bănci americane: „Nu mai vreau să merg în România, nici măcar în vizită. Aici sunt domnul Constantinescu, în România sunt bă Radule“.
Peste 10.000 de profesori universitari de origine română predau în marile universităţi ale lumii. O parte dintre ei au fost elevii mei. Asta arată că dacă semeni ceva, ai şanse să şi culegi. Oricum, programele educative sunt cheia problemei, şi noi trebuie să demarăm procesul modernizării educaţiei prin programe de mare succes, validate mondial.
Încă nu avem cultura studiilor de specialitate care stau la baza deciziilor în politici educaţionale, suntem încă în ultima parte a amatorismului decizional, însă sunt convins că deja am trecut pragul către o politică responsabilă şi competentă în educaţie.
Sistemul de învăţare Renzulli a revoluţionat şcoala americană
Cercetările întreprinse de Renzulli s-au axat pe identificarea şi dezvoltarea creativităţii şi potenţialului tinerilor prin intermediul unor modele organizaţionale şi strategii curriculare speciale. Deşi a obţinut mai mult de 20 milioane de dolari prin granturi de cercetare, el consideră UConn Mentor Connection Program cea mai importantă realizare profesională.
Capital: Ce este UConn Mentor Connection Program şi de ce vă simţiţi atât de legat de acesta?
Joseph S. Renzulli: Este un program destinat tinerilor înzestraţi, care se derulează timp de trei săptămâni, în fiecare vară, la Universitatea Connecticut. El oferă tinerilor şansa de a participa la realizarea unor proiecte creative şi de a efectua studii şi cercetări sub îndrumarea unor mentori, profesori universitari. Participanţii au posibilitatea alegerii unui domeniu potrivit dezvoltării talentelor native.
La fel de legat sunt şi de programele de vară „Confratute“, de la aceeaşi universitate. Acestea au început în 1978 şi au servit miilor de profesori şi administratori din întreaga lume. Este cotat ca fiind cel mai important program de dezvoltare profesională în domeniul învăţării şi predării îmbogăţite (enrichment learning and teaching). Este locul unde cei mai de seamă lideri din educaţia de excelenţă se întâlnesc pentru a promova cele mai noi tehnologii didactice pentru dezvoltarea talentelor.
Capital: Sunteţi creatorul „Modelului celor trei inele“, concept care stă la baza unei abordări mai flexibile în identificarea şi dezvoltarea tinerilor supradotaţi. Îl puteţi descrie pe scurt?
Joseph S. Renzulli: Este un model pe care l-am dezvoltat la începutul anilor ’70. Supradotarea se poate împărţi în două mari categorii. Prima, numită supradotarea şcolară este caracterizată de succes şcolar la teste şi la învăţare. Aceşti copii sunt identificaţi cu uşurinţă în sistemul şcolar, dar nu se poate vorbi despre o corelare specifică între nivelul IQ şi succesul la învăţătură. A doua categorie este supradotarea creativ-productivă. Aceasta cuprinde arii de activitate specifice, în care valoarea umană se regăseşte în capacitatea de a dezvolta materiale originale. Pe scurt, cele trei arii de performanţă (inele) – abilităţi peste medie, ambiţie de a atinge scopul propus şi creativitate – interferează, între ele fiind necesar un echilibru. La intersecţia celor trei inele se află comportamentul caracteristic supradotaţilor. Educaţia supradotaţilor oferă căi de valorificare şi stimulare a celor trei inele în mod diferenţiat, în funcţie de bagajul natural al fiecăruia.
Capital: La fel de renumit sunteţi şi prin inventarea „School Enrichment Model“, utilizat acum intensiv în SUA pentru educarea tinerilor supradotaţi. La ce se referă acest model?
Joseph S. Renzulli: Eu consider talentul fiecărui om ca fiind prioritar pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia. Sistemul clasic de educaţie, cu programă obligatorie nu favorizează dezvoltarea talentelor personale. În cazul modelului de îmbogăţire, există posibilitatea alegerii unor domenii de studiu care corespund abilităţilor şi pasiunilor proprii, fără impunerea, pe vârste cronologice, a unor arii curriculare. Programul se bazează pe stiluri proprii de învăţare. El se poate derula şi în afara orelor, după-amiaza sau în weekend. Accelerarea învăţării şi a evoluţiei tinerilor se asociază cu programele de mentoring şi tutoring, care asigură suportul pentru depăşirea obstacolelor şi auto-motivare.
Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008