Ce ne va aduce 2011 este destul de previzibil: nimic din ceea ce urmează să se întâmple nu este neîntâmplat. Planul l-a enunțat deja premierul Boc (chiar dacă nu-i aparține și s-ar putea foarte bine să nu-l includă): vom traversa criza, vom ieși din recesiune și vom câștiga alegerile din 2012. Simplu.
Tehnic, planul ăsta, aparent hazardat, satisface rațiunea de a fi a oricărei mașinării de partid: să câștigi voturi și scrutinuri, indiferent cum, pentru ca, odată ajuns la putere, să te folosești de ea, în orice mod, ca să-ți îndopi clientela, cu orice preț, și să slăbești opoziția, prin orice mijloace. Evident, miroase greu, a lipsă de scrupule, dar ceea ce contează este eficiența politică.
Cum frumos zicea Gilbert Bécaud, l’important c’est la rose. Iar în chestiunea asta, actualul partid de guvernământ a spulberat toate recordurile. Până și un partid-stat ca FSN-ul mai pierdea oportunități, probabil pentru că era ținut de o ideologie (bună, proastă, orice sumă de principii te încurcă inevitabil și are costuri). Secretul eficienței acestei guvernări, deci: se concentrează asupra unui unic proiect politic, nu se complică în proiecte economice, sociale, culturale, morale etc. Poate, cu excepția listei de „centuri ocolitoare“, declamată cu talent și zel, ca la serbarea școlară, de premierul Boc.
Programul economic al guvernării curente este, ca urmare, minimal și se traduce printr-un obiectiv (plata pensiilor și a salariilor), o politică (executarea acordului cu FMI), și o activitate (colectarea veniturilor la bugetul de stat). Conflictele dintre cele trei componente, permanente și brutale, sunt gestionate prin soluții deja verificate, care se vor aplica și în 2011, eventual și după alegerile din 2012: curba de sacrificiu, arieratele, alba-neagra statistică, haiducia fiscală. În 2012, an electoral, în uz va fi doar alba-neagra.
Celui dintâi ministru de finanțe al dlui Boc, Gheorghe Pogea, i se pusese cândva o etichetă extrem de nimerită: „contabilul crizei“. Astăzi, știm că a fost o nedreptate. Dl Pogea nu făcea decât să interpreteze o partitură, care a fost și a succesorilor săi, după cum „contabilitatea crizei“ – această aritmetică bezmetică a tăierilor, răzgândelilor, bâlbâielilor, cimiliturilor și șaradelor bugetare – a fost (și rămâne) tactica economico-financiară a tuturor guvernelor Boc, de la nr. 1 la nr. 5 și mai departe. Există, ce să vezi, și o strategie, tot minimală: ajustările bugetare sunt implicit măsuri anticriză și guvernul n-are mai mult a face pentru a scoate economia din recesiune; criza n-are cauze interne (decât dacă trebuie demonizată administrația anterioară ori, prin extensie, toate) și, evident, nici ieșirea din criză nu este treaba noastră. Să zicem mersi că are cine să țină cârma drept în mijlocul furtunii, ca să parafrazăm un marinar încercat și talentat strateg.
Rezumând, așadar, în 2011 vom potrivi cifre din vârful pixului și ne vom pregăti pentru următoarele alegeri, așteptând să ne scoată Sfântul Duh din recesiune. Între timp, ne mai îndatorăm, mai tăiem din cheltuielile pentru servicii publice, începând cu sănătatea și educația, înghețăm pensiile, mai rescriem grila de salarizare, mai umblăm la impozite, mai plimbăm arieratele, mai aruncăm în șanț câteva zeci de mii de firme, în fine, om trăi și om vedea, că n-avem cum ști dinainte. Cert este doar miracolul relansării economiei, (re)planificat pentru mijlocul lui 2011, până la sfârșitul căruia vom fi ajuns la o creștere anualizată de 1,5%. Asta, da lovitură. Pentru oameni, însă, nimic bun nu se poate întâmpla încă. Ar fi prea devreme și prea puțin pentru noi locuri de muncă, mult mai probabilă este o creștere a șomajului. Creșterea salariilor bugetarilor este o iluzie, dacă nu o petardă, iar în sectorul privat, nici vorbă de așa ceva.
Dar astea sunt detalii, important este ce vom face la alegerile locale. Nu se vor putea da mai mulți bani la primării, dar se vor putea distribui în avantajul celor de aceeași culoare cu guvernarea. Și am putea fi surprinși cât de bine vor ieși partidele actualei coaliții din scrutinul local. Iar în 2012, după un an de surfing pe valul creșterii economice, se va clama victoria asupra crizei și se va da cep butoiului cu salarii, pensii, pomeni electorale, mititei, iahnie și găleți cu siglă. Mai mult ca sigur, festivalul ăsta n-o să-l mai prindă pe dl Boc în funcție. Triumful va fi rezervat celui/celei care va conduce partidul în alegerile generale. Al căror rezultat ar putea, din nou, să ne uimească.
Dar, iată, prognozele pentru 2011 încep deja să se dezumfle. Creștere nici nu prea are de unde să iasă. Consumul este crunt reprimat, investițiile publice vor scădea, cele private nu vor conta, creditarea este între paranteze, investitorii străini ne remarcă potențialul și trec mai departe, cât privește exportul, și incredibilul are o limită (40 de miliarde de euro, anul viitor).
Sfântul Duh ar putea să mai aștepte un an, fiindcă cererea de pe piețele occidentale ale UE, unde duduie exporturile românești, este stresată de criza datoriilor suverane și în evident declin.
În condițiile astea, și o creștere zero în 2011 ar fi un succes. Sigur că asta ar da toate socotelile peste cap (buget, bani de campanie, pomeni), dar soluțiile testate în 2010 mai merg o tură. Și să nu uităm de arma secretă, inflația, care înghite, la limită, orice. Ce țintă, care Zonă Euro?! Dacă dl Isărescu se pune de-a curmezișul, este problema dumnealui. Fiindcă, să se știe, important e trandafirul.
Paul Lăcătuș, senior managing editor, Capital