Importanța alegerilor din Germania pentru România. Vor juca un rol semnificativ pentru întreaga comunitate

România și Germania au devenit și mai apropiate după ce românii și-au ales în 2014 un președinte care are ca limbă maternă germana. În afară de Germania, România este, probabil, singura țară din lume cu un șef de stat de naționalitate germană. O situație care a părut pe cât de plăcută, pe-atât de incomodă. Echilibrul dintre București și Berlin a fost bine păstrat și România nu a fost prea favorizată în drumul ei împleticit spre atingerea statului de drept, spre Schengen și Zona Euro, conform dw.com

De fapt, din 2014, de când a câștigat Klaus Iohannis funcția de președinte, e pentru prima data când partidul care l-a propulsat are posibilitatea să rămână 4 ani în fruntea guvernului și să-și pună în aplicare planul de reforme. Cu un scurt intermezzo de un an (noiembrie 2015 – ianuarie 2017) în care s-a aflat la putere guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în restul timpului, PSD a administrat țara, în stilul tradițional, apăsând mai mult pe frână decât pe accelerație.

Pentru România ar fi preferabilă o coaliție de tip „Jamaica”

Președintele Klaus Iohannis și liderii liberali și-ar dori ca alegerile generale din Germania să-l propulseze în fruntea guvernului pe Armin Laschet, candidatul creștin-democrat la funcția de cancelar. Nu numai că liderul creștin-democrat vine din aceeași familie politică, Partidul Popular European, dar recent Laschet și-a prezentat o strategia de securitate prin care ar vrea să recupereze Estul Europei. „A sosit momentul îmbunătățirii relațiilor dintre Est și Vest”, a spus președintele creștin-democraților germani, vorbind despre pericolul care vine din Est, despre apărarea comună europeană și despre nevoia unei „Europe puternice”. România, la fel ca Polonia și statele baltice, mizează deocamdată mai mult pe relațiile lor speciale cu Statele Unite, dar poate că o schimbare de paradigmă în UE ar putea schimba, cel puțin parțial, strategiile militare ale acestora. Oricum, pentru România e un semnal important.

Deci, pentru România ar fi preferabilă o coaliție de tip „Jamaica” (după culorile steagului insulei, în care negru e pentru creștin-democrați, galben pentru liberali și verde pentru ecologiști). Ar fi o șansă nouă pentru Klaus Iohannis, care nu a ratat nicio întâlnire importantă a liderilor Partidului Popular European (PPE) și pentru PNL de a dezvolta relațiile interguvernamentale și parteneriatele pentru investițiile uriașe care urmează să fie făcute din cei aproape 100 de miliarde de euro pe care îi va primi România de la Uniunea Europeană. Relațiile pe linie de partid între București și Berlin au funcționat mereu în timpul marilor crize: atunci când Traian Băsescu a fost suspendat, în 2007 și în 2012, Angela Merkel l-a susținut în mod direct. Acum când premierul Florin Cîțu are nevoie de legitimare, președinta Comisiei Europene, creștin-democrata Ursula von der Leyen, și-a anunțat venirea la București imediat după Congresul PNL, cu sublinierea clară că va încheia evaluarea celebrului Plan Național de Redresare și Reziliență.

Jocurile nu sunt făcute și miza alegerilor germane e enormă pentru direcția pe care o va lua UE

Eventuala coaliție „semafor” (în care social-democrații sunt reprezentați de culoarea roșie și ar face o combinație cu liberalii și cu ecologiștii) poate fi, de asemenea favorabilă României. În fond, ambele coaliții ar fi pro-europene, mai ales că verzii și liberalii (FDP) au idei pro-integrare bine conturate.  În plus, social-democratul Olaf Scholz, care și-a consolidat poziția după ultima mare dezbatere televizată, este un atlantist convins.

Este surprinzător, pe de altă parte, că la aceste dezbateri principalii candidați pentru fotoliul de cancelar nu au vorbit nici despre Europa, nici despre politica externă a țării.

Jocurile nu sunt făcute și miza alegerilor germane e enormă pentru direcția pe care o va lua Uniunea Europeană, pentru depășirea complexelor naționale și a tendințelor iliberale, care vin din tot mai multe direcții. Va putea Germania să schimbe cursul acestor tendințe? Va paria pe mai multă integrare sau va strânge cercurile concentrice în jurul Vechii Europe, lăsând Estul să se scufunde odată cu harnicii ei suveraniști?

Indiferent de rezultatul scrutinului, România așteaptă ajutor pentru accesul în Schengen și Zona Euro, fiindcă Germania a fost implicată în marile decizii care au adus România în NATO și în Uniunea Europeană, obligând-o să se transforme și să meargă înainte, adesea împotriva decidenților locali, cantonați într-o mentalitate tribală de periferie nedezvoltată.

Sursă foto: Dreamstime