Data viitoare când izbiţi cu roţile drept într-una din falnicele hârtoape care împodobesc artistic drumurile noastre, amintiţi-vă şi de unele avantaje ale existenţei ei. O groapă este atât de mare şi atât de izbitoare, încât nu poate fi „depolitizată“, „modificată“, „descentralizată“, „strategizată“, ignorată sau fentată, cum se încearcă pe rând cu mai toate problemele acestui minunat tărâm. „Depolitizarea“, tradusă la problema unei banale gropi, ne arată că şeful judeţean de la drumuri ar trebui să fie cel care are priceperea de a construi şosele zdravene sau măcar de a le plomba rapid. În loc, avem adesea năzdrăvanii locali ai partidelor, cocoţaţi pe nişte funcţii grase la stat pentru că au lipit afişe în campanie. Câţiva dintre ei primesc, din când în când, un bocanc bine plasat, dar asta nu ne încălzeşte cu nimic. Până să fie ei demişi, hidoşenia incompetenţei lor exasperează oamenii într-atât, încât depun împotriva lor plângere penală pentru neglijenţă în serviciu. Pe de altă parte, nici schimbările de dragul schimbării nu produc suficientă continuitate în sistem. Un şef al Companiei de Autostrăzi a fost destituit într-o vineri după ce abia îşi preluase mandatul în miercurea de dinainte. Şeful Bechtel, firma care construieşte Autostrada Transilvania, explica la predarea mandatului că a conlucrat cu zece şefi de proiect din partea statului şi opt şefi ai Companiei de Autostrăzi. Plus că există şi o meteahnă tipic românească de a avea o „nouă abordare“ cu fiecare nou şef uns pe la vreo autoritate. „Descentralizarea“ înseamnă că şoferul ar trebui să ştie exact pe cine înjură atunci când se loveşte în deja simpatica noastră hârtoapă. În Bucureşti, de pildă, este adesea neclar unde se opreşte străduţa primăriei de sector şi unde începe bulevardul care ţine de Primăria Capitalei. În restul ţării, este înjurat cu precădere ministrul, deşi are o contribuţie, câteodată, şi preşedintele consiliului judeţean. „Strategizarea“ ar trebui să însemne să ştii de unde o apuci şi ce vrei să rezolvi prima dată. În 20 de ani, nu am fost în stare să producem o listă de priorităţi în investiţiile în infrastructură. Nu am fost în stare să spunem dacă dezvoltăm cu prioritate drumurile sau calea ferată. Nu ştim dacă începem cu precădere coridoarele vestice sau sudice, Coridorul IV sau Autostrada Transilvania. Drept urmare, am început cu două bucăţi neconectate de autostradă, Bucureşti-Constanţa şi Turda-Gilău. De aceea, toată teoria privind depolitizarea, modificarea, descentralizarea şi strategizarea păleşte la o analiză serioasă în faţa unei banale hârtoape. Fentarea şi ignorarea rămân însă la locul lor, ca valori băştinaşe perene – întrebarea e până când?
Răzvan Orăşanu a fost consilierul primului-ministru în perioada 2005-2009