Trust Motors, importatorul mărcii Peugeot în România va obţine, în cel mai optimist scenariu, un profit de 1 până la 2 milioane de euro pentru acest an, însă este foarte probabil să se înregistreze pierderi, a declarat directorul executiv al companiei, Gheorghe Uţii.
„Dacă vom reuşi să încheiem anul pe plus va fi o adevarată realizare, mai ales că în 2009 încercăm să sprijinim reţeaua de dealeri prin permiterea unor întârzieri la plăţi şi acordarea unor prime de performanţă, care vor permite dealerilor să.şi amelioreze profitabilitatea chiar şi la volume scăzute”, a explicat Uţii. „Unul sau două milioane de euro profit ar fi chiar o performanţă în aceste condiţii”, a adăugat acesta.
Profitul Trust Motors a fost de aproximativ 18,6 milioane de euro în 2007 şi de 12 milioane de euro anul trecut, fiind ajutat în 2008 şi de cursul valutar.
De asemenea, potrivit reprezentantului companiei, cifra de afaceri a Trust Motors va scădea şi ea în acest an, până la o valoare cuprinsă între 80 şi 100 milioane de euro, faţă de 170 milioane de euro anul trecut şi 230 milioane în 2007.
Nu în ultimul rând, Uţii a precizat că dacă înaintea scăderii bruşte a pieţei auto din România serviciile after sales constituiau 30% din activitatea companiei, în prezent, acestea deţin o proporţie de 70%.