Importuri GNL. Europa cumpără masiv de la ruși

Uniunea Europeană a renunţat la gazul rusesc prin livrat prin conducte, însă cumpără GNL (gaz natural lichefiat) la niveluri record. Doar de la începutul anului tranzacţiile se ridică la 5,29 de miliarde de euro.

Uniunea Europeană va stabili un record în acest an cu privire la volumul de GNL (Gaz Natural Lichefiat) importat din Rusia, în ciuda dorinţei de a renunţa la resursele ruseşti până în 2027, scrie Financial Times.

În primele şapte luni ale acestui an, Belgia şi Spania au reprezentat al doilea respectiv al treilea cel mai mare cumpărător de GNL din Rusia, după China, conform unei analize realizată de Global Witness.

La nivel general, importurile de GNL din Rusia au crescut cu 40% între ianuarie şi iulie anul acesta, comparativ cu 2021, înainte de invazia din Ucraina.

Saltul semnificativ vine de la o bază scăzută deoarece UE nu importa gaz rusesc tip GNL, acesta constituind doar 6% în perioada respectivă.

Global Witness a explicat că preţul gazului importat din ianuarie până în iulie, analiză făcută pe baza preţurilor spot, s-a ridicat la 5,29 miliarde de euro.

„Este şocant că ţările din UE s-au străduit să nu mai primească gaz rusesc prin conducte doar pentru a-l înlocui cu GNL”, a declarat Jonathan Noronha-Gant, senior fossil fuel campaigner la Global Witness.

„Nu contează dacă vine prin conductă sau pe navă, companiile europene îi trimit miliarde de euro lui Putin.”

Pe lângă faptul că sunt generate fonduri considerabile pentru Rusia într-un moment în care Uniunea Europeană vrea să înăsprească regimul de sancţiuni, nivelul ridicat al importurilor lasă statele vulnerabile deciziei bruşte de a reduce livrările, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.