Importurile de cereale din Ucraina ar putea fi suspendate. PSD solicită Guvernului să pregătească actul normativ

cereale Ucraina

SURSA FOTO: Dreamstime

Social-democrații solicită Guvernului să elaboreze în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de cereale din Ucraina. Cererea a venit în contextul dificultăților cu care se confruntă fermierii români.

Totodată, PSD a subliniat într-un comunicat că ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, care gestionează politica de comerţ a României, trebuie să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru redactarea actului normativ.

Potrivit social-democraților, actul normativ va fi adoptat în cazul în care problema nu va fi soluţionată în timp util la nivelul Comisiei Europene.

PSD îl critică pe Constantin Daniel Cadariu

De asemenea, PSD îl acuză pe ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, că a fugit de responsabilitatea pe care o are în domeniul comerţului exterior şi a lipsit de la întâlnirea cu oficialii Comisiei Europene.

Formațiunea a susținut că această măsură ar fi putut fi discutată în cadrul întrevederii de miercuri a miniştrilor de comerţ din UE cu vicepreşedintele CE care gestionează acest domeniu, la care au participat şi miniştrii agriculturii, dacă ministrul „nu ar fi fugit de responsabilitatea pe care o are în domeniul comerţului exterior şi nu ar fi lipsit de la întâlnire”.

Social democrații spun că este nevoie de o soluţie comună

„PSD consideră că pentru rezolvarea problemelor generate de exporturile ucrainene este nevoie de o soluţie comună, agreată la nivelul Uniunii Europene. În acest sens, PSD salută propunerea vice-preşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, ca şefii guvernelor din cele cinci state afectate să adopte o poziţie comună prin care să se activeze mecanismele europene speciale privind suspendarea acestor importuri.

Dacă însă această poziţie comună nu se va contura într-un interval rezonabil, situaţia României va deveni deosebit de gravă în contextul în care celelalte state din regiune au luat deja măsuri unilaterale pentru interzicerea importurilor din Ucraina”, a transmis PSD în comunicatul respectiv.

„Prin urmare, Guvernul României va fi nevoit să adopte măsura suspendării importurilor până când Comisia Europeană va furniza un răspuns adecvat pentru rezolvarea acestei probleme”, au subliniat social-democraţii.

Formațiunea a subliniat și că, dintre toate statele UE, România a sprijinit cel mai mult Ucraina în privinţa exporturilor de cereale.

„Peste jumătate din aceste exporturi, respectiv peste 14 milioane de tone, au traversat teritoriul ţării noastre, iar România trebuie să menţină acest sprijin important, prin asigurarea culoarelor de tranzit pentru cerealele ucrainene către statele terţe”, a transmis PSD.