Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada ianuarie-noiembrie 2016, 6,768 milioane tep, fiind cu 1,060 milioane tep (13,5%) sub cea din primele 11 luni ale anului trecut.
Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producţia anuală de gaze naturale este de aşteptat să scadă uşor, până la o medie de 9-10 miliarde mc pentru perioada 2016-2030.
Documentul menţionează că producţia de gaze naturale va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050. Scenariile de preţ mic prevăd o scădere către zero a producţiei de gaze începând cu 2045.
Noi recorduri de consum
Consumul de gaze al României a atins marţi o cotă-record de 72,3 milioane de metri cubi, iar cel de energie electrică s-a apropiat de 10.000 de MW, nivel care nu a mai fost atins în ultimii 15 ani, a declarat, miercuri, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, la finalul comandamentului de iarnă.
"Aseară am avut un consum de gaze de 72,3 milioane de metri cubi, maxim, iar pe energie electrică a fost un maxim instantaneu, pentru că se fac medii orare, cu câţiva MW sub 10.000, care iar este considerat un maxim în ultimii 15 ani", a spus Popescu.
Ea a precizat că lucrurile sunt sub control şi că nu se aşteaptă la situaţii deosebite în alimentarea cu energie şi gaze.
"Suntem mobilizaţi, există echipe în teren care intervin. De dimineaţă aveam din nou peste 10.000 de consumatori întrerupţi, acum sunt 2.000 şi ceva de consumatori, deci peste 8.000 care au fost alimentaţi. Analizăm în permanenţă nivelul stocurilor, al apei de pe Dunăre. Lucrurile sunt sub control, nu ne aşteptăm la situaţii deosebite", a arătat Corina Popescu.
Referitor la consumul de gaze, Aristotel Jude, secretar de stat în cadrul aceleiaşi instituţii, a precizat că nivelul de marţi este un maxim raportat la perioada din 2012 încoace. Precedentul record a fost pe data de 12 februarie 2012, când s-a înregistrat un consum de 71,2 milioane de metri cubi.
"Nu există probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale în România. Consumul este acoperit de surse, iar operatorul sistemului de transport veghează în ceea ce priveşte echilibrarea comercială şi fizică a sistemului naţional de transport. Sistemul naţional de transport este în echilibru. În ceea ce priveşte stocurile din depozitele de înmagazinare subterană, la acest moment sunt de 1,58 miliarde de metri cubi, având iniţial la începutul ciclului de extracţie un stoc de 2,35 de miliarde. La momentul de faţă, din depozite se extrag undeva în jur de 26 de milioane de metri cubi, producţia internă a atins un nivel de 27,7 milioane de metri cubi, mă refer la producţia internă care este livrată în sistemul naţional de transport, cu încă 2,8 milioane de metri cubi care sunt livrate direct din câmpurile de producţie şi care nu trec prin sistemul de transport. Importul a fost undeva în jur de 14,6 milioane de metri cubi", a precizat Jude.
AGERPRES