Încă din 2018, importurile de produse siderurgice provenind din anumite țări (printre care și Rusia sau Belarus) sunt supuse în Uniunea Europeană unor măsuri de salvgardare specifice. Mai precis, până recent, produsele din oțel provenite din Rusia sau Belarus puteau fi importate în UE fără plata unei așa-numite ”taxe de salvgardare”, stabilită la 25%, prin accesarea de către importatori a unor cote tarifare specifice. În condițiile în care, prin “cotă tarifară” se înțelege un volum de mărfuri, ce poate fi exprimat cantitativ sau valoric, importat în Uniunea Europeană din țări terțe, pentru care nu sunt impuse taxe adiționale, transmite specialistul EY România, Cosmin Dincă.
Deficit de oțel pe piața europeană?
Întrucât nu va mai exista o cotă de import atribuită în mod specific Rusiei și Belarusului, produsele siderurgice tranzacționate în perioada tranzitorie menționată – 2 martie 2022, pentru Belarus și 16 martie 2022, pentru Rusia, vor putea fi importate accesând doar cotele reziduale (foarte limitate) pentru categoriile de produse respective (i.e. ce rămâne neconsumat în alte țări se transferă în trimestrul următor și de obicei aceste cote sunt foarte rapid epuizate). Drept urmare, în lipsa cotelor reziduale, importurile de oţel din Rusia sau Belarus vor mai putea fi efectuate doar limitat și doar cu achitarea taxei de salvgardare adiționale de 25 %. Ceea ce ar putea genera un deficit de astfel de produse pe piața europeană.
Prin urmare, pentru a limita apariția unui deficit și a se asigura că utilizatorii produselor siderurgice din Uniunea Europeană pot continua să se aprovizioneze cu aceste volume din alte surse, Comisia a decis să ajusteze funcționarea măsurii de salvgardare. Astfel, Uniunea Europeană a redistribuit proporțional acele volume specifice cotelor tarifare alocate Rusiei și Belarusului către alte țări exportatoare (de ex. Turcia sau India).
Produsele siderurgice din Rusia și Belarus se vor scumpi
Bunăoară, pentru importurile de foi și benzi laminate la cald, cota tarifară totală specifică alocată inițial importurilor din Federația Rusă pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2024 era de 3,4 milioane de tone (produsul putea fi importat fără taxa de 25%, după principiul “primul venit primul servit”). În schimb, această cantitate a fost realocată proporțional către cotele tarifare specifice aferente importurilor din Turcia, India, Republica Coreea, Marea Britanie, Serbia precum și pe cota generală „Alte țări”.
În concluzie, în perioada următoare importurile în UE de produse siderurgice din Rusia și Belarus vor scădea semnificativ și se vor scumpi. Importatorii europeni ce au contracte în derulare cu furnizori din Rusia sau Belarus mai pot importa astfel de produse în UE doar pe durata tranzitorie de 3 luni (până la data de 17 iunie 2022) și în limita cantităților cotei reziduale generale. Mai mult, chiar și în această perioadă tranzitorie ne așteptăm ca importurile de produse siderurgice ce provin din aceste țări să atragă 25% taxe de import.