Dan Radu Ruşanu: Supraimpozitarea bugetarilor nu este corectă, plafonul de 4.500 de lei este nerealist

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu consideră că intenţia Guvernului de a impozita suplimentar pensiile şi salariile bugetarilor care depăşesc 4.500 de lei nu este corectă şi că acest plafon este nerealist, scrie Agerpres.

"Baremul acesta, plafonul de 4.500 mi se pare un plafon foarte scăzut. Să nu uităm că un plafon de 4.500 brut ar însemna practic cam 3.000 netul. Nu cred că ar încuraja populaţia să treacă peste acest barem, deci nu cred că este o măsură bună la nivelul acestui barem", spune Ruşanu. El crede că săltarea plafonului la 4.500 este insuficientă: "Ca să consideri că o mie de euro este un venit exagerat într-o ţară a UE, nu cred că este foarte normal, foarte corect. Ar trebui un barem mult mai înalt, mult mai ridicat", a declarat vicepreşedintele PNL.

Ruşanu a susţinut că ar putea exista şi o problemă de constituţionalitate în privinţa supraimpozitării bugetarilor.

"Corect nu este în nici un caz, cel care lucrează într-o unitate bugetară şi are acest salariu după 25, după 30 de ani să fie impozitat suplimentar, iar în partea cealaltă, în economia privată, cineva care are acest venit să nu fie impozitat", a afirmat el.